Cum a apărut una dintre cele mai controversate măsuri de business, miezul scandalului Rompetrol: “A existat un colectiv de oameni care au schimbă idei”

Știrea a fost publicată marți, 10 mai 2016, 16:41 în categoria

Cum a apărut una dintre cele mai controversate măsuri de business, miezul scandalului Rompetrol: “A existat un colectiv de oameni care au schimbă idei” Alexandru Nicolcioiu, fostul director al Petromidia, unul dintre cei mai vechi angajați ai grupului Rompetrol, spune că măsura prin care rafinăria a fost iertată în 2003 de datorii de 603 milioane de dolari prin conversia acestora în obligațiuni cu o maturitate de șapte ani a fost o măsură corectă.

Măsura a fost aprobată prin OUG 118/2003, documentul purtând girul lui Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu și Dan Ioan Popescu. La acel moment, rafinăria era proprietatea lui Dinu Patriciu. La expirarea termenului însă, statul a devenit fără voia lui acționar la Petromidia pentru că noii proprietari ai Rompetrol Rafinare, kazahii de la KazMunayGas, nu au plătit cele 603 milioane de dolari, acesta fiind unul dintre cele mai importante puncte ale dosarului Rompetrol II.

“La acel moment, se creau fel și fel de metode pentru a face companiile de stat atractive iar pentru privatizarea lor în unele cazuri se recurgea la ștergerea datoriilor. Amintiți-vă că în 2001 ne-a crăpat un reactor la rafinărie pentru că vicii de funcționare au fost ascunse la momentul privatizării. Măsura luată în 2003 a fost cea corectă, compania s-a dezvoltat. Ordonanța aceea a sprijinit dezvoltarea economică a României. A existat un colectiv de oameni care au schimbat idei”, a spus Nicolcioiu fără a nominaliza persoana care a stat în spatele unuia dintre cele mai controversate documente economice din România.

Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul „Rompetrol II“, punând sechestre de 3 miliarde de lei pe acțiunile rafinăriei Petromidia și pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006. Rompetrol spune că se va apăra în ceea ce se conturează a fi unul dintre cele mai mari scandaluri economice din 2016.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu