Date ANCOM: Pentru prima oară numărul de conexiuni la internet fix din România l-a depășit pe cel de linii de telefonie fixă

Știrea a fost publicată joi, 12 mai 2016, 14:35 în categoria

Date ANCOM: Pentru prima oară numărul de conexiuni la internet fix din România l-a depăşit pe cel de linii de telefonie fixă Numărul de conexiuni la internet fix a crescut anul trecut cu 6,1% la 4,3 milioane, depășindu-l în premieră pe cel de linii de telefonie fixă, care a scăzut cu 6% la 4,27 milioane, rezultă din datele publicate joi de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANCOM).

La finalul anului 2015, utilizatorii de internet din România dețineau mai mult cu 300 de mii de conexiuni la internet de bandă largă la puncte fixe față de finalul anului 2014, în principal conexiuni care permit viteze superioare de transfer. Dintre cele 4,3 milioane de conexiuni de bandă largă la puncte fixe existente în România, peste jumătate permit viteze de peste 100Mbps, potrivit raportului de date statistice al ANCOM.

3,1 milioane de conexiuni în mediul urban

De asemenea, la nivel de medii de reședință, se remarcă creșterea mai mare a numărului de conexiuni instalate în mediul rural, cu +6,8% (până la 1,17 milioane conexiuni), în comparație cu creșterea celor din mediul urban de +5,9% (până la 3,1 milioane conexiuni).

În ceea ce privește infrastructura de acces la utilizatorii finali, la sfârșitul anului 2015 se remarcă creșteri constante în cazul conexiunilor FTTH, care au atins nivelul de 428 mii (+196%) și ale conexiunilor prin radio, satelit, rețele mobile, care au crescut până la 144 de mii (+151%). În același timp, ca urmare  firească a modernizării rețelelor de fibră optică și a investițiilor operatorilor în noi tehnologii, scad cu peste 5% conexiunile xDSL și cele care utilizează tehnologiile FTTx cu acces la utilizatorul final prin cablu UTP/FTP, dar acestea continuă să dețină cea mai mare pondere în numărul total de conexiuni de acces la internet în bandă largă - conexiunile FTTx cu acces prin cablu UTP/FTP - 50%, respectiv de cele prin xDSL - 23%.

Telefonia fixă, în scădere

Utilizarea telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2015, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces (-6%, până la 4,27 milioane) și, respectiv, la nivelul numărului de abonați (-6%, până la 3,71 milioane), cât și la nivelul traficului realizat de aceștia. La 31 decembrie 2015, rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 locuitori era de 21,5%, iar rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 gospodării înregistra valoarea de 46,5%.

Traficul total de voce realizat prin intermediul rețelelor fixe a ajuns la 3,8 miliarde de minute în anul 2015, în scădere anuală cu 16%. Toate categoriile de trafic de voce au înregistrat scăderi: traficul către rețele publice fixe a scăzut cu 18% până la 2,5 miliarde de minute, traficul către rețele publice mobile s-a diminuat cu 14% până la valoarea de 1 miliard de minute, respectiv traficul internațional s-a redus cu 11% până la 286 milioane de minute.

În anul 2015, media lunară a traficului originat de la o linie de acces a fost de 1 oră și 12 de minute, mai puțin cu 10 minute față de valoarea medie din anul 2014, un apel având o durată medie de 3 minute și 6 secunde.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu