UniCredit Bank a obținut un profit net consolidat de 108,7 milioane de lei (24,3 mil.euro) în primul trimestru din 2016, dublu față de primul trimestru al anului anterior, în timp ce veniturile operaționale au urcat cu 5,5%, la 393,3 milioane de lei (88,1 milioane de euro), a anunțat miercuri banca.
Evoluția a fost susținută în principal de majorarea volumelor de credite și depozite față de perioada similară din 2015.
În același timp, cheltuielile operaționale au atins nivelul de 198 milioane de lei (44,3 milioane de euro), în condițiile în care grupul bancar a continuat să își monitorizeze costurile.
“Am început anul cu evoluții foarte bune atât în segmentul de companii, cât și în cel de retail - unde, așa cum am anunțat încă de anul trecut, urmărim o accelerare a activității și o creștere a cotei de piață. Ca atare, în paralel cu consolidarea poziției solide în segmentul de companii, am desfășurat numeroase proiecte prin care să putem oferi clienților persoane fizice produse mai simple, inovatoare, platforme digitale moderne și procese mai simple, care să le ușureze viața și interacțiunea cu banca. Rezultatele obținute în primele trei luni din an demonstrează faptul că ne îndreptăm în direcția corectă: față de aceeași perioadă a anului trecut, în martie 2016 numărul de clienți persoane fizice a fost mai mare cu circa 12% față de martie 2015”, a declarat Răsvan Radu, Country Chairman UniCredit în România și CEO al UniCredit Bank.
UniCredit Bank a obținut un profit operațional consolidat de 195,3 milioane de lei (43,7 milioane de euro).
Rata creditelor neperformante, inclusiv expunerile cu improbabilitate de achitare integrală a obligațiilor din credite, s-a situat la 14,74%.
Volumul activelor consolidate la 31 martie 2016 a totalizat 33,3 miliarde de lei (7,4 miliarde de euro). Portofoliul de credite brute, inclusiv finanțările acordate prin leasing, s-a plasat la 24,3 miliarde de lei (5,4 miliarde de euro), evoluția pozitivă a acestuia fiind susținută în principal de creșterea volumului finanțărilor acordate clienților din segmentul companii, a creditelor de consum pentru clienții persoane fizice precum și a finanțărilor prin leasing.
Totodată, depozitele clientelei se situează la 17,9 miliarde de lei (4 miliarde de euro).
În contextul lichidității din piață, volumul de depozite aferent clienților companii a crescut cu 47% față de martie 2015, în timp ce în zona de credite corporate creșterea în același interval a fost de 11%.
În ceea ce privește UniCredit Consumer Financing, companie membră a Grupului UniCredit, aceasta a continuat să își consolideze poziția în segmentul creditelor de consum, înregistrând în primul trimestru o creștere aproape dublă a volumului de vânzări față de același interval din anul precedent. Volumul de vânzări în magazine, realizate în contextul parteneriatelor strategice încheiate cu marii comercianți, a fost de 4 ori mai mare în perioada ianuarie-martie 2016 față de anul precedent, iar numărul de carduri emise - cu 40% mai mare la sfârșitului lunii martie 2016 față de același interval din 2015.
Totodată, volumul noilor finanțări acordate prin UniCredit Leasing în primele trei luni din 2016 a fost de 79,3 milioane de euro iar valoarea de achiziție a bunurilor finanțate de 95,4 milioane de euro.
UniCredit Bank și-a dublat profitul net consolidat în primul trimestru. ”Rezultatele obținute în primele trei luni din an demonstrează faptul că ne îndreptăm în direcția corectă”
Știrea a fost publicată miercuri, 11 mai 2016, 15:40 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu