ZF Antreprenorii României. „Avem nevoie de stabilitate fiscală, legislație mai puțin stufoasă și de reducerea taxelor și impozitelor

Știrea a fost publicată miercuri, 15 iunie 2016, 00:43 în categoria

ZF Antreprenorii României. „Avem nevoie de stabilitate fiscală, legislaţie mai puţin stufoasă şi de reducerea taxelor şi impozitelor Antreprenorii din Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași și Giurgiu spun că legislația este stufoasă și greu de înțeles, taxele și impozitele se schimbă prea des, dar și că acestea sunt foarte mari, în special cele pentru forța de muncă.

„Le-am propus senatorilor acum o lună să se facă o comisie care să anuleze toate legile existente și să elaboreze 100 de legi bune pe care să putem lucra. Toți au fost de acord, dar au plecat și și-au văzut de treaba lor, n-au făcut nimic”, a spus Nicolae Bucovală, antre­pre­norul care con­trolează complexul Steaua de Mare din Eforie Nord și care este și vice­președinte al Federației Patrona­telor din Turismul Românesc. El a fost pre­zent la conferința „Capitalul privat ro­mânesc - o șansă pentru dezvoltarea economică a României“, organizată de ZF împreună cu Banca Transilvania la Constanța.

Aceasta este a opta oprire a proiectului ZF Antreprenorii Româ­niei, după Timișoara, Sibiu, Pitești, Bra­șov, Iași, Craiova și Alba Iulia. Inițiativa ZF va continua în toamnă în alte orașe din țară, precum Cluj-Napoca, Oradea și Galați. Alături de antre­pre­nori și manageri ai companiilor româ­nești, la eveniment au fost prezenți și re­pre­zen­tanți au autorităților locale și bancheri.

Nicolae Bucovală spune și că în România costul cu forța de muncă este foarte mare din cauza taxelor și impozitelor plătite, dar și că hotelierii găsesc din ce în ce mai greu oameni.

„Am exportat patru milioane de lo­curi de muncă, dar n-am importat nimic. Dați-ne voie să aducem forța de muncă din afară. Cum să avem servicii de cali­tate, dacă nu avem forță de muncă? Sigur că vrem să dăm salarii mai mari. Noi nu putem ține oameni nici cu 500 de euro salariu în turism, nu vine nimeni. Ce-i de făcut? Costul muncii este exa­gerat de mare. În Germania este 35%, nu 70% cât este la noi”, a declarat antre­prenorul. Dacă turismul este o problemă fierbinte în special în județul Constanța, agricultura este cea mai impor­tantă componentă a veniturilor în județe precum Ialomița, Călărași și Giurgiu, iar antreprenorii de aici vorbesc la rândul lor de taxe mari și de insta­bilita­te fiscală.

De exemplu,  Nicușor Șerban, antreprenorul care deține compania de zootehnie și producția lactatelor Agroserv Măriuța, spune că taxele locale sunt foarte mari și consideră că angajații care pun și administrează aceste taxe sunt slab pregătiți. „Gândiți-vă că de multe ori cei cei care stabilesc cuantumul taxelor nu au nicio pregătire economică și de cele mai multe ori privesc cu răutate antreprenorul dintr-o zonă, ceea ce nu e deloc bine, pentru că mare parte din banii pe care noi îi plătim prin taxe și impozite ajung să fie gestionați fără nicio legătură cu modul în care se gestionează banii”, spune antreprenorul. El consideră și că în România nu există stabilitate fiscală, dar recunoaște și că antreprenorii locali nu sunt uniți. Și Eugen Rădulescu, director al Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul BNR, spune că oamenii de afaceri locali ar trebui să fie o singură voce astfel încât să schimbe agenda politicienilor. „Până la urmă, niciodată nu se va schimba nimic de la nivelul conducerii țării. Oamenii politici își văd de agenda lor, iar antreprenorii pot schimba agenda acestora. Antre­pre­norii nu cer subvenții, ci stabilitate legislativă, iar antreprenorii trebuie să se lupte pentru că dacă vă veți face auziți cu asemenea lucruri n-o să se mai dis­cute de exemplu despre numărul de câini de la o stână”, consideră Rădulescu.

Ideea este susținută și de Andrei Du­doiu,  director general adjunct al Băncii Transilvania, care spun că antre­prenorii ar trebui să se adune, să fie o singură forță și să nu mai meargă după principiul „să moară și capra vecinului”.

De asemenea, Andrei Dudoiu îi sfătuiește pe antreprenori să investească în resurse umane, să nu facă investiții din capitalul de lucru și să rămână integri.

„Antreprenorii trebuie să știe că oamenii fac diferența între o firmă de succes și una care bate pasul pe loc. Nu faceți economie atunci când vine vorba de resurse umane”.

Nicolae Bucovală, proprietar complex Steaua de Mare, Eforie Nord, și vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc

♦ Zilele trecute am avut o întâlnirea cu 25 de touroperatori puternici din Polonia. Au vizitat litoralul și au zis că e frumos, e nemaipomenit, dar nu existați, nu știe nimeni de voi. Părinții lor au invadat cândva litoralul românesc, dar copiii lor nici nu știu unde este România pe hartă. Ce fac guvernanții?

♦ Se pune problema subfinanțării promovării pe litoral. Discutăm de aproape un an. Nu poți lăsa finanțarea pe mâna unui singur om. Trebuie să promovăm România ca brand pe piața europeană. Nu ne știe nimeni din Uniunea Europeană, nu știu ce avem în țară. Le-am propus senatorilor acum o lună să se facă o comisie care să anuleze toate legile existente și să elaboreze 100 de legi bune pe care să putem lucra. Toți au fost de acord, au plecat și și-au văzut de treaba lor. Dacă facem o comparație între turismul românesc și țările care abia au deschis ochii precum Macedonia sau Albania vedem cum stăm. În Macedonia turismul are 25% din PIB, în Croața 22%, iar în Albania are o pondere 26%. De ce aceste țări au reușit în 20 și ceva de ani să ducă turismul în PIB și la noi turismul are doar 1% din PIB? De ce? Pentru că ceva nu merge, ceva se opune.

♦ Avem o șansă reală în turismul balnear. România este pe locul doi ca proprietari de baze de tratament în Europa. Știți unde sunt bazele de tratament acum? Probabil au ajuns crescătorii de porci. De ce? Pentru că sunt în tutela Ministerului Sănătății și nimeni nu-și asigură responsabilitatea de a le preda spre zona privată. Deși cheltuim 6 miliarde de euro pe tratamente când am putea cheltui 2 miliarde de euro pe prevenție. Dar așa vor guvernanții, care n-au fost niciodată pe teren să vadă cum stă situația.

♦ Am exportat patru milioane de locuri de muncă, dar n-am importat nimic. Dați-ne voie să aducem forța de muncă din afară. Cum să avem servicii de calitate, dacă nu avem forță de muncă? Sigur că vrem să dăm salarii mai mari. Noi nu putem ține oameni nici cu 500 de euro salariu în turism, nu vine nimeni. Ce-i de făcut? Costul muncii este exagerat de mare. În Germania este 35%, nu 70% cât este la noi.

Ioan Paună, director general, Argus SA, Constanța

♦ Din punctul meu de vedere, este mai bine să fim companie românescă, dar cu susținere bună din partea legislativului, din partea finanțatorilor, indiferent că sunt investitori pe bursă sau bănci. Noi suntem listați pe bursă pe piața alternativă Aero.

♦ Trebuie să susținem capitalul românesc. Este o suprataxare. Într-o fabrică în care peste 80% reprezintă cheltuiala cu materia primă, restul sunt comprimate în cei 20%. Și cu o suprataxare indiferent de domeniu, iar ANAF-ul are o atitudine nepotrivită. Nu vine și spune n-ai făcut corect asta, repară ceea ce ai făcut, ci vine și spune că ai de plată 200.000 de lei pentru că în 2008 sau 2009 ai făcut o afacere cu un partener care a avut comportament inactiv. Și întrebi: ce înseamnă asta? Și zic că acea companie nu a depus declarații la Fisc, dar și că eu nu aveam cum să verific asta. Atunci de ce mă taxați pe mine pentru ce nu a plătit respectiva firmă? Sunt zeci de mii de procese, de ce trebuie să ajungem în instanță cu statul nostru?

♦ Eu cred că capitalul românesc trebuie să fie susținut și acesta să susțină la rândul lui creșterea economică. Este o competiție dură cu multinaționalele, au alte posibilități de finanțare.

Andrei Dudoiu, director general adjunct, Banca Transilvania

♦ Până în urmă cu 3-4 ani am avut o prezență firavă în agricultură, dar atunci când am decis să fim activi în acest segment am făcut-o specializat, am angajat chiar ingineri agronomi ca să înțelegem mai bine nevoile companiilor din agricultură.

♦ Sectorul agricol este unul dintre cele mai dinamice sectoare cu potențial de finanțare. Anul trecut, Banca Transilvania a crescut cu peste 20% ca volum de credite acordate în agricultură, ceea ce arată apetitul nostru pentru sector.

♦ Noi suntem o bancă universală, suntem pe locul trei în România și în primele 20-25 de bănci din zona Europei Centrale și de Est. Putem finanța proiecte importante.

♦ Băncile au avut un recul începând cu 2009-2010, valul de insolvențe ne-a marcat, iar atitudinea băncilor nu a fost tocmai pozitivă atunci când discutau cu companii intrate în insolvență. Însă există viață după insolvență.

♦ Până anul trecut n-am simțit competiția mare în piață, dar în 2015 am văzut că băncile sunt din ce în ce mai active, iar această competiție face bine antreprenorilor.

♦ Este important să dai umbrela companiilor în perioada de criză, iar comunicarea între parteneri ajută companiile să iasă din impas. Deși anul trecut numărul insolvențelor a scăzut, mai sunt companii care stau pe marginea prăpastiei.

♦ Am câteva sfaturi pentru antreprenorii care vor să-și treacă firmele de la pragul de 4-5 milioane de euro cifră de afaceri pe an și să le transforme în companii mari. Sunt trei lucruri care ajută antreprenorii să treacă de acest prag. În primul rând, trebuie să știe că oamenii fac diferența între o firmă de succes și una care bate pasul pe loc. Nu faceți economie atunci când vine vorba de resurse umane, atrageți oameni care se implică în business pentru aceștia dau o notă distinctă. De asemenea, nu faceți investiții din capitalul de lucru. E cea mai întâlnită cale de a intra în insolvență sau de detabiliza o companie bună. Un alt sfat este să nu faceți rabat la integritate. Vedem atât de mulți antreprenori care ajung într-o situație neplăcută din cauza acestui lucru.

Decebal Făgădău, primarul Constanței

♦ Avem o abordare logică. În primul rând, ne uităm la pilonii economici ai municipiului Constanța, adică la economia portuară și serviciile conexe, zona sa de influență, dar și la economia turismului unde ne dorim să creștem atât numărul de înnoptări, dar și numărul de zile de angajare pe durata sezonului estival.

♦ Ne propunem să utilizăm corect și eficient tot ceea ce avem pentru că, din fericire, avem infrastructură, avem oameni de afaceri, avem oameni care au încredere în continuare în zona noastră și tocmai de aceea cred că principala misiune este să construim o strategie de dezvoltare economică a Constanței, împreună cu Camera de Comerț și Industrie. Noi deja facem studii. Ne interesează să vedem ceea ce nu am exploatat corect și evident că ne uităm la turism și zona portuară. Mă bucur că există o pondere atât de mare a capitalului românesc, însă există și un mic regret din cauza faptului că firmele străine nu au avut probabil suficientă încredere în noi (ca zonă - n.r.) și am văzut un decalaj destul de mare între capitalul românesc și cel străin.

♦ Văd că populația tânără se mută către locuri mai bine plătite ca Bucureștiul sau Clujul sau aleg să se relocheze în alte țări. Pentru oraș ne dorim ca pe termen scurt să dezvoltăm o economie atractivă pentru tineri. Tocmai de aceea zona de IT&C; este extrem de importantă pentru noi și vom face un centru de afaceri pentru acest sector. Un centru în care să  să încurajăm start-up-urile locale în colaborare cu universitățile constănțene sau cele de la nivel național, dar și să oferim un teren propice pentru cei care activează deja în acest domeniu și vor să se relocheze pentru că am văzut că este la modă să te muți acolo unde găsești o oportunitate.

♦ De-a lungul timpului am avut discuții cu Camera de Comerț, cu autoritățile constănțene, și ne gândim la un parc industrial, un parc nu tocmai clasic, dar depindem de sprijinim guvernamental deoarece de dorim ca în zona Oil Terminal să facem o platformă de afaceri mici, de logistică și capacități de producție mici și nepoluatoare.

Mihai Dărăban, președinte, Camera de Comerț și Industrie a României

♦ Paradoxal, niciun antreprenor român prezent în topul celor mai mari companii nu este și în clasamentul celor mai mari exportatori. Avem în România peste 22.000 de exportatori înregistrați, iar primii 100 de exportatori fac 49,8% din exportul României. Din acești primi 100 sunt doar trei firme românești. Dacă mergem mai departe, vedem că primii 500 de exportatori fac 73% din exporturi, iar dintre aceștia sunt 71 de firme românești. Iar în primii 1.000 exportatori avem 230 de societăți românești, iar 216 sunt private. Uitându-ne la acest clasament ne dăm seama că suntem foarte statici, nu avem curaj să ieșim în Europa și dacă am ieși în afara granițelor UE ar fi și mai bine. E o caracteristică a capitalului românesc. Cred că firmele românești au nevoie de o stabilitate, de un cod fiscal care să nu mai fie schimbat fie și pentru Cumințenia Pământului.

♦ În continuare legislația este stufoasă. Sperăm ca din toamnă să fim mai coerenți în ceea ce facem. Cifrele privind capitalul român sunt descurajatoare. Probabil că băncile ar trebui să fie mai agresive în finanțare. Capitalul românesc este deja din ce în ce mai redus.

Angelo Nicolae, director general, Brise Group SRL, Constanța

♦ Agricultura românească este prinsă la mijloc între multinaționale pentru că tot ce se finanțează în sector vine la multinaționale, cel puțin în sectorul de semințe, îngrășăminte sau pesticide, iar producția de la fermieri este cumpărată tot de multinaționale în mare. Din păcate sau din nefericire, fără ele nu ne puteam descurca deoarece băncile și-au îndreptat atenția către agricultură când a început să fie cerere și prețurile au început să crească, iar domeniul a devenit interesant.

♦ Domeniul agricol suferă de finanțare. Noi suntem finanțatori, traderi de cereale. De ce nu exportăm? În 2014 făceam o statistică și am constatat că 10% din marfa care a plecat prin portul Constanța a fost furnizată de către compania Brise, dar noi nu am făcut exporturi. De ce? Pentru că a realiza o navă de 50.000 de tone înseamnă să-ți blochezi câteva milioane de euro, să iei marfa de la fermieri, să o stochezi, să o livrezi și după să încasezi și nu ai această capacitate financiară. Și aici vin multinaționalele, care finanțează practic acest segment. Normal că ne-am dori să plece în străinătate materia procesată, nu materie primă pentru că suntem exportatori de materie primă, chiar dacă suntem o țară care produce mai mult decât consumă.

♦ Problema cu care ne confruntăm este că băncile nu înțeleg nevoia reală a companiei. Se uită pe datele financiare, dar trebuie să înțeleagă dinamica businessului, nevoia lui, momentul potrivit, pentru că în agricultură dacă nu ai făcut o lucrare astăzi, mâine e târziu. Dacă nu îmi dai finanțare astăzi, degeaba mi-o dai mai târziu. Sau situații în care finanțările vin ca în cazul unui bolnav în comă: îi mai faci o perfuzie astfel încât să nu moară, în loc să-i dai un tratament să-l pui pe picioare și să meargă mai dreptate.

♦ Pentru domeniul agricol multinaționalele sunt un sprijin în prezent. Fără ele nu puteam evolua în agricultură. Ne dorim ca noi, companiile românești, să avem acces la finanțare și să facem exporturi mai mari decât multinaționalele.

Gabriela Ilisei, administrator, Prima Nova SRL, Călărași

♦ Noi activăm în domeniul creșterii puilor de carne, care este o piață aglomerată, dar mai este loc pentru o producție mai mare. Noi am început de la zero în anul 2003. Eu am lucrat foarte mulți ani în cadrul Avicola Călărași. Am putut să construiesc această societate ajutată de bănci, de fonduri europene. Când ai o țintă, când îți dorești și ești pregătit în meseria pe care o faci, atunci poți să construiești ceva. Trebuie să avem răbdare, nu poți termina facultate și a doua zi să devii patron. Am construit patru hale într-o fostă fermă de vaci și acum avem 50 de hale. Avem o firmă cu afaceri de circa 10 milioane de euro.

♦ De câțiva ani nu am mai crescut producția pentru că ne lovim de mai multe probleme. Eu ca proprietar de firmă și ca inginer zootehnist, nu pot să-mi practic efectiv meseria pentru că m-am transformat în recuperator de bani. Lucrurile funcționează cu o mare neseriozitate din partea unor parteneri români și străini. Nu există contracte care să fie valabile, nu ai siguranța că încasezi documentele de plată și nu există instanță care să-ți dea dreptate deși practic ai dreptatea în mână.

♦ La nivelul anului 2012 am încetat să mai dezvoltat societatea, am încercat să o consolidez astfel încât să trec peste problema neîncasării banilor.

♦ În 2007, ne-am hotărât să facem un abator din cauza faptului că sunt foarte mulți crescători de pasări în județul Călărași. Am reușit cu foarte multe eforturi financiare să facem acest abator, pe care în 2009 l-am pus în funcțiune și parcă am deschis un mare borcan de gem și toată lumea a venit la noi să ia marfă pe care să n-o mai plătească ulterior. În câteva luni am ajuns la peste 7 milioane de lei pierderi din neîncasări. Și nici acum nu am recuperat un leu. Cine nu vrea să plătească și nu este un om serios nu va plăti. Oare de ce legi avem nevoie ca să fim serioși?

Nicușor Șerban, administrator al Agroserv Măriuța, Ialomița

♦ Numele de Măriuța vine de la satul în care firma a fost înființată în 1994, când am considerat că am muncit de ajuns pentru alții și că trebuie să fac ceva pentru mine.

♦ Ca antreprenor român mă lovesc de foate multe probleme. În primul rând relația noastră cu statul român, care în loc să ne ajute sau măcar să nu ne încurce, măcar să nu ne pună bețe în roate atât în ceea ce privește partea fiscală prin modificările pe care le face periodic.  De asemenea, prin faptul că astăzi agricultorii sunt creditori ai statului român, luați în calcul de exemplu numai formula de rambursare a TVA. Plătim TVA că nu se poate altfel, dar atunci când trebuie să primim înapoi o primim după mai multe luni. Credităm statul român prin faptul că plătim toate taxele la motorină și după luni de zile primim ce este legal să primim.

♦ Sunt multe probleme cu administrațiile locale în ceea ce privește mărimea taxelor. Gândiți-vă că de multe ori cei cei care stabilesc cuantumul taxelor nu au nicio pregătire economică și care de cele mai multe ori privesc cu răutate antreprenorul dintr-o zonă, ceea ce nu e deloc bine pentru că mare parte din banii pe care noi îi plătim prin taxe și impozite ajung să fie gestionați care nu nicio legătură cu modul în care se gestionează banii.

♦ Vorbim de lipsa cererii pe o piață concurențială corectă. Din păcate, în ceea ce privește produsele agricole lucrurile nu stau chiar așa. Sistemul de susținere ar trebui să dispară în întregime. Sistemul de susținere în Europa este neuniform în defavoarea fermierilor din România cu condiții fiscale diferite și servicii diferite pe care societatea le pune antreprenorilor români. De exemplu, eu transport 1.000 de tone de porumb pe drumuri pe care praful este de zece centimetri, cu gropi, comparativ cu colegul meu fermier din Europa, care la capătul terenului are șosea asfaltată. Eu rup în fiecare zi cauciucuri, arcuri, duc în furaj praf și nu pot să am aceeași productivitate ca și colegul meu fermier din vestul Europei.

Eugen Rădulescu, director, Direcția Stabilitate Financiară BNR

♦ Trebuie să există o conlucrare între bancă și client. Uneori băncile au o atitudine excesiv de rigidă, iar noi încercăm să vedem cum să-i ajutăm.

♦ Există peste 10.000 de firme care au toate condițiile pentru a fi creditate, dar nu sunt creditate. Nu vor, nu pot, nu se înțeleg cu băncile, n-aș putea să spun. Încercăm să vedem cum putem să le sprijinim și noi în această direcție.

♦ În zona de sud-est tendința este de scădere a creditării pentru județele mai mici, cu diferențe foarte mici de la un județ la altul, în tip ce Constanța se învârte în jurul a 4 miliarde de lei credite luate de companii nefinanciare, sumă care este nemulțumitoare. Iar tendința este de scădere nu face bine nimănui. Până la urmă, niciodată nu se va schimba nimic de la nivelul conducerii țării. Oamenii politici își văd de agenda lor, iar antreprenorii pot schimba agenda acestora. Antreprenorii nu cer subvenții, ci stabilitate legislativă, iar antreprenorii trebuie să se lupte pentru că dacă vă veți face auziți cu asemenea lucruri n-o să se mai discute de exemplu despre numărul de câini de la o stână.

♦ Avem o creștere a exporturilor decât a importurilor și mai rapidă creșterea exporturilor decât a PIB. Acesta este un semn bun, un semn de deschidere a economiei, chiar dacă ar trebui să ne uităm mai mult în afară și să reușim să ieșim din filozofia de a produce doar pentru piața internă. Creșterea exporturilor este pronunțată, dar în 2016 lucrurile încep să se deterioreze în materie de creștere a importurilor, care fără să se apropie de ceea ce se apropie de 2007-2008, începe să sune puțin a debutul unei perioade care n-o să mai fie la fel de bună.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu