joi, 21 iulie 2016

ARB: Între 2008 și 2016 creșterea medie anuală a creditării a fost de -0,2%

ARB: Între 2008 şi 2016 creşterea medie anuală a creditării a fost de -0,2% Creditele pentru populație și companii acordate de băncile locale au crescut cu 47% anual în perioada 2004-2008 când economia înflorea, plasând sectorul bancar românesc pe primul loc în regiune după ritmul de creștere anual, cu mult peste țări precum Polonia sau Ungaria, arată datele agregate de Asociația Română a Băncilor (ARB).

Criza economică a tăiat însă avântul creditării locale și chiar a dus la intrarea finanțărilor bancare în teritoriu negativ în perioada 2008-mai 2016, creditarea înregistrând un minus anual de 0,2%.

„Creșterea creditării din perioada 2004-2008 a fost mult prea mare. Nu ar fi normal și de dorit să mai atingem astfel de creșteri, întrucât un avans mult prea mare al creditării duce la supraîncălzirea economiei, la creșterea inflației, la creșterea cererii mult peste ofertă etc. La o creștere a economiei de 2-3% o rată ideală de creștere a creditului ar fi undeva la 7%“, a explicat analist financiar Dragoș Cabat.

Boomul creditării din perioada 2004-2008 este explicat și de faptul că baza de la care s-a plecat a fost foarte mică. Potrivit calculelor ARB, în perioada 2004-2008 o creștere a creditării de două puncte procentuale a antrenat o creștere a PIB-ului cu un punct procentual.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu