
Dacă la capitolul datorii guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu mai figurează cu nimic, în ceea ce privește averea lichidă Isărescu a declarat 12 conturi la bănci în lei și valută (euro și dolari) cu o valoare cumulată de echivalentul a 640.000 de lei, în creștere față de 2015. Isărescu își ține economiile - 493.808 lei, 23.348 euro și 10.497 dolari - în conturile deschise la BCR și UniCredit Bank. În anii trecuți, guvernatorul mai avea conturi și la ING și Raiffeisen. Isărescu are depozite doar în valută (euro și dolari), totalizând echivalentul a circa 138.000 de lei. În conturi curente, guvernatorul băncii centrale are 493.808 lei, 1.020,5 euro și 850,4 dolari.
Angajații BNR nu își publică salariile de la bancă. Conform datelor vehiculate în piață, guvernatorul are în jurul a 15.000 de euro net pe lună (circa 67.000 lei pe lună), viceguvernatorii au în jurul a 13.000 de euro pe lună, în timp ce un membru neexecutiv al CA ar lua în jurul a 4.000 de euro pe lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu