Dan Suciu, BNR: Politica Băncii Naționale nu permite plasarea rezervei valutare în acțiuni. Banca Elveției a cumpărat acțiuni la Apple, Microsoft, Amazon, Exxon sau Facebook

Știrea a fost publicată joi, 14 iulie 2016, 23:56 în categoria

Dan Suciu, BNR: Politica Băncii Naţionale nu permite plasarea rezervei valutare în acţiuni. Banca Elveţiei a cumpărat acţiuni la Apple, Microsoft, Amazon, Exxon sau Facebook Banca Națională a României preferă să inves­tească propriile rezerve internaționale de aproape 31,7 miliarde de euro în obligațiuni, aur sau plasa­mente la alte instituții financiare, și nu în active mai riscante, precum acțiuni, sau în alte instrumente financiare complexe, care oferă randamente mult mai mari, dar cu riscuri mult mai ridicate.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat pentru ZF că Banca Națională nu investește rezerva valutară în acțiuni și că „o eventuală schimbare în această privință va putea fi luată doar printr-o decizie a Consiliului de Adminsitrație al BNR“.

Însă unele bănci centrale, precum Banca Națională a Elveției sau Banca Japoniei, au o altă abordare în privința administrării rezervelor internaționale și investesc o parte din acestea pe piața de capital cu scopul de a obține randamente mult mai mari într-o eră în care activele cândva considerate „sigure“ oferă dobânzi negative sau în cel mai bun caz aproape nule.

Spre exemplu, Banca Națională a Elveției inves­tește aproape o cincime din rezerva valutară, 120 mld. franci, în acțiuni listate pe bursele ameri­cane, europene, dar și în economii emer­gente, scrie Financial Times. Elveția are a treia cea mai mare rezervă valutară din lume, după China și Japonia. Banca Națională a Elveției a folosit deja 60 mld. dolari din rezerve pentru a cumpăra acțiuni pe bursele americane. Printre sectoarele preferate se află tehnologia, unde banca are dețineri la Apple și Microsoft de peste un miliard de dolari, telecomunicații (AT&T; și Verizon) și sectorul bunurilor de larg consum (P&G; și Johnson & Johnson).

Chiar dacă randamentul acțiunilor de pe bursă devine din ce în ce mai mare raportat la cel oferit de obligațiuni, lichiditatea titlurilor de pe piața de capital este mai mică decât a instrumentelor folosite în mod obișnuit de băncile centrale și de asemenea ca bancă centrală, Banca Națională a Elveției nu poate să ia poziții contrare împotriva propriei sale monede, ceea ce face imposibil să se asigure împotriva riscurilor.

O altă bancă centrală care a cumpărat acțiuni pe piața de capital este Banca Japoniei, care datorită programului său de creare de monedă pentru stimularea economiei cumpără acțiuni pe bursa din Tokio, ajungând să fie în top 10 acționari la 90% din firmele incluse în Nikkei 225. Banca a ajuns să dețină 1,6% din capitalizarea bursei din Tokio, acțiunile valorând 86 miliarde dolari. Spre comparație, fondul de pensii al Japoniei deține 5% din activele pe bursă. BNR avea o rezervă valutară de 31,73 miliarde euro la sfârșitul lunii iunie, la care se adaugă deținerile în aur de 3,9 miliarde euro, rezerva fiind cu 2% sub nivelul din luna precentă. La sfârșitul anului 2015, România avea rezerve inter­na­ționale de 35,5 miliarde euro, inclusiv deținerile de aur, care în acel interval a oferit băncii centrale un randament de 0,03% pe an, un minim istoric aflat sub nivelul de 0,17% din anul precedent și a adus BNR un venit de 9 milioane euro.

În ceea ce privește nivelul de expunere, 79,1% din rezerva valutară administrată de BNR este investită în active denominate în euro, 16,6% în dolari SUA și restul în alte valute. Peste 57 % din rezervă este plasată în titluri emise de guverne, 16,7% la agenții guvernamentale, 8,4% la instituții supranaționale precum FMI și 17,5 în numerar și depozite.

Consensul economiștilor este că rezerva valutară a unei țări trebuie să acopere importurile într-o economie pentru minimum trei luni, iar nivelul optim este atins când rezervele valutare acoperă șase luni de importuri. Dacă aplicăm această teorie realităților din economia românească rezultă ca rezervele ar trebui să fie la un nivel de aproape 30,3 miliarde euro, valoare importurilor în primul semestru din 2015, ceea ce înseamnă că rezerva BNR de 32,4 miliarde euro depășește nivelul optim cu trei miliarde euro, dacă excludem deținerile în aur.

BNR, în alocarea sa, limitează nivelul alocat emitenților privați, altora decât celor care emit obligațiuni garantate cu active, la 10% din rezerva sa valutară, ceea ce i-ar permite într-o situație ipotetică să aloce acel surplus de 2,1 miliarde euro unor investiții pe bursă. Parametrii stabiliți de bancă îi permit să aloce 55-85% din rezervă în active denominate în euro, 10-35% în active în dolari și restul în alte valute.

Dacă BNR ar fi investit anul trecut pentru o periodă de 12 luni, 70% din acel surplus, în mod egal, pe indici blue chip din zona euro ca DAX(Germania) șI CAC 40(Franța), care ua crescut cu 9,56% respectiv 8,53%, 22,5% pe indicele Dow Jones, care a scăzut cu 2,23% și 7,5% pe FTSE 100, care a scăzut cu 4,93%, BNR ar fi putut obține un profit de 118 milioane euro la aceste tranzacții, ceea ce înseamnă un randament de 0,4% pe an, superior celui obținut în 2014 și 2015.

Altfel ar fi stat situația dacă BNR investea aceeași sumă pe bursă de la începutul anului până la sfârșitul lunii iunie. Păstrând alocarea ipotetică, banca centrală ar fi putut pierde 120 milioane euro, din cauza prăbușirii burselor europene, DAX având un declin de 9,89%, iar CAC 40 o scădere de 8,62%. În schimb, indicii americani șI britanicii ar fi redus din pierdere, pe fondul unor creșteri de 2,9% respective 4,2%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandru Zărnoeanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu