Deteriorarea balanței comerțului internațional de bunuri și reducerea brutală a fondurilor europene care intră în România au împins deficitul contului curent al balanței de plăți până la valorile din vara lui 2012.Deficitul contului curent al balanței de plăți a ajuns la cinci luni la 2,6 miliarde de euro (1,5% din PIB), față de un excedent de 42 mil. euro în perioada ianuarie – mai 2015. Doi sunt factorii care au condus la această situație: o deteriorare a rapidă a balanței comerciale și o reducere semnificativă a intrărilor de bani europeni în România.
În primele cinci luni din an importurile au crescut într-un ritm dublu față de exporturi, deficitul comercial majorându-se cu 46,5% față de perioada similară a anului trecut. În luna mai deficitul comercial a făcut un salt spectaculos de 79% față de mai 2015 – toate acestea având drept punct de plecare reducerea TVA și majorarea salariilor care au condus spre o creștere puternică a cereri interne de consum. În aceeași vreme, în bugetul de stat au intrat fonduri europene de doar de 441 de milioane de lei, față de 3 miliarde de lei în primele cinci luni din 2015, o cădere de 85% care se reflectă acum în deficitul de cont curent al balanței de plăți.
„Intrările de fluxuri europene sunt mai mici, dar lucrurile se pot echilibra până la sfârșitul anului. Ceea ce mă îngrijorează este balanța comercială, unde ritmul de creștere a deficitului este masiv“, comentează Ionuț Dumitru, economist–șef al Raiffeisen Bank.
Potrivit economistului, reducerea TVA se vede mai degrabă în majorarea importurilor: vânzările cu amănuntul cresc cu două cifre, până peste 18%, dar oferta internă mult mai încet – un avans de 5% a industriei prelucrătoare.
„Esența este că de reducerea TVA au beneficiat importatorii. Cererea a primit un stimul puternic, iar oferta nu. Mai mult, prin majorarea repetată a salariilor minime, companiile și-au redus competitivitatea – mai ales în industriile al căror avantaj competitiv erau salariile mai mici (textile, încălțăminte)“.
Acum se vede și mai apăsat – arată Ionuț Dumitru – că reprezentanții mediului de afaceri autohton au socotit greșit când au susținut reducerea TVA în loc să ceară tăierea CAS, pentru că o problemă majoră este acum impozitarea muncii, mai ales în condițiile în care salariile cresc. Or, TVA este o taxă „neutră“ pe lanțul de producție pentru că este plătită de consumatorul final (e adevărat că reducerea TVA este utilă pentru eliminarea evaziunii, dar dacă toți o plătesc, ea este o taxă neutră pe lanțul de producție). Acum reducerea TVA a stimulat consumul, dar de această situație nu beneficiază decât parțial producătorii autohtoni (o creștere a ofertei interne de 5% în industria prelucrătoare față de o creștere a cererii de consum spre 20%), principalii beneficiari fiind importatorii (o creștere a importurilor în primele cinci luni de 8,7%, an/an, și o deteriorare a deficitului comercial până la 46,5%).
Ca și anul trecut, defictul contului curent este echilibrat într-o măsură de exportul se servicii. Dacă exportul de bunuri a înregistrat la cinci luni un deficit de aproape 3,4 mld. euro (potrivit datelor BNR, 3,6 mld. euro potrivit INS) excedentul comerțului internațional cu servicii s-a situat la 2,7 miliarde de euro.
„Pe termen mediu ne așteptăm la deteriorarea contului curent al balanței de plăți - pondere a deficitului în PIB de 2,6% în 2016, 3,1% în 2017 și 3,4% în 2018“, comentează Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania.
0 comments :
Trimiteți un comentariu