Farmec deschide un depozit de 500 mp în apropiere de Timișoara

Știrea a fost publicată luni, 11 iulie 2016, 20:56 în categoria

Farmec deschide un depozit de 500 mp în apropiere de Timişoara Producătorul român de cosmetice Farmec inaugurează un punct logistic amplu, destinat stocării și distribuției produselor sub acest brand, care va deservi județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Depozitul este amplasat la 7 km de Timișoara, în localitatea Ghiroda, într-un loc destinat spațiilor de depozitare cu acces pentru mașini mari, și are o suprafață totală de 500 de metri pătrați.

Punctul logistic deservește aproximativ 1.000 de clienți, unii dintre ei având mai mult de un singur punct de vânzare, în zone precum Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara.

„Consolidarea la nivel național a propriei rețele de distribuție, atât prin deschiderea de noi magazine și puncte logistice, precum și prin modernizarea celor existente deja, este unul dintre principalele noastre obiective pentru anul 2016. Urmărim o strategie rațională de dezvoltare a acoperirii naționale, prin identificarea nodurilor importante de transport și prin analizarea nevoii de aprovizionare de la nivel regional și național”, spune Septimiu Maniu, director logistică al companiei Farmec.

Cele peste 400 de tipuri de produse care aparțin companiei Farmec sunt prezente în 24.000 de magazine și farmacii din România, acoperind astfel un sfert din tot ce înseamnă comerț alimentar și farmacii. Comerțul tradițional numără aproximativ 17.000 de clienți, iar compania este prezentă și în mediul online.

Farmec

deține în prezent 10 spații logistice ample în Timișoara, Cluj, Baia Mare, Craiova, Pitești, București, Constanța, Focșani, Iași, Brașov, iar magazinele sunt localizate în șapte orașe: Cluj, Arad, Timișoara, Târgu-Mureș și Sibiu.

Pe piața de produse cosmetice din România, evaluată la 3,5 mld. lei (780 mil. euro), Farmec se luptă cu producători gigan­tici precum L’Oreal sau Beiersdorf (Nivea), cu nume locale de mai mici dimensiuni precum Cosmetic Plant, cu mărcile private ale retailerilor și cu companii din vânzări directe precum Avon sau Oriflame. Spre deosebire de companiile de vânzări directe care vând produsele prin catalog, ceilalți producători sunt prezenți în lanțurile de super/hiper­marketuri, în farmacii și în maga­zinele specializate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu