Kaspersky Lab, furnizorul rusesc de soluții de securitate cibernetică, are în plan să investească în dezvoltarea soluțiilor de securitate IT în sectorul industrial, în condițiile în care producția sau infrastructura se digitalizează în prezent, atacurile cibernetice putând fi vitale în aceste domenii, a declarat pentru ZF Eugene Kaspersky, fondatorul și CEO-ul companiei cu același nume, prezentă în peste 200 de țări, inclusiv în România.„Trăim într-o lume în care conexiunea dintre mediul cibernetic și cel fizic este tot mai mare, iar un atac cibernetic asupra unui obiect conectat, din lumea reală, cum este o mașină sau o pompă hidraulică, poate cauza pagube în mediul fizic sau – Doamne ferește – moartea cuiva. Atacurile asupra sistemelor din lumea reală se întâmplă deja (nu a fost niciunul care să cauzeze moartea vreunei persoane până acum, din câte știu), dar mă tem că lucrurile se vor înrăutăți. Trebuie ca noi să fim pregătiți pentru a asigura protecție împotriva unor astfel de atacuri”.
Digitalizarea din domeniul industrial și dezvoltarea tehnologiei The Internet of Things, care permite conectarea și controlarea diferitelor obiecte prin intermediul conexiunii la internet, simplifică activitatea zilnică din diferite companii, dar în același timp poate pune în pericol viața unor oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu