În acest moment orice subiect legat de grupul petrolier devine incert în contextul în care de la privatizarea companiei până la însăși legalitatea memorandumului totul este investigat de procurori. De asemenea, activeleRompetrol Rafinare
sunt sub sechestru.
Potrivit calendarului agreat între Ministerul Energiei și kazahii de la Rompetrol, statul ar mai avea șase luni pentru a implementa prevederile memorandului semnat la începutul anului 2013, altfel autoritățile locale având toate șansele să piardă 200 de milioane de dolari pentru o parte din acțiunile pe care le deține acum la Rompetrol Rafinare, cea mai mare rafinărie din România.
„În continuare avem un sechestru asupra activelor de la Romnpetrol Rafinare. Memorandumul semnat cu statul român trebuie executat până la finalul acestui an, adică anul acesta trebuie să se întâmple două lucruri, tranzacția cu acțiunile Rompetrol Rafinare și realizarea fondului de investiții. Este dificil de spus când se va întâmpla acest lucru, dar dacă nu se va realiza, statul pierde oportunitatea de a încasa 200 de milioane de dolari cash“, a declarat Azamat Zhangulov, senior vice president KMG International (fostul grup Rompetrol).
0 comments :
Trimiteți un comentariu