Subsidiara locală a gigantului chinez Huawei a vândut în primul semestru al acestui an de aproape patru ori mai multe smartphone-uri decât în perioada similară a anului precedent urcând astfel pe locul doi în topul celor mai mari jucători de pe piață, înaintea companiei românești Visual Fan (Allview).„Vânzările Huawei au crescut cu 260% în primul semestru. Am ajuns la o cotă de 12% din piață după numărul de smartphone-uri vândute“, a declarat pentru ZF Sorina Măcărescu, directorul de marketing al Huawei Devices România.
Huawei a trecut astfel pe locul doi pe piața locală după sud-coreenii de Samsung, care conduc detașat piața cu o cotă de circa 40%, și a trecut din nou în fața românilor de la Allview. Obiectivul Huawei, care a mai depășit anul trecut Allview dar a trecut din nou ulterior pe locul trei, este ca în 2016 să păstreze a doua poziție și chiar să se distanțeze de competitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu