marți, 19 iulie 2016

OTP Bank: Creșterea salariilor și corecția prețurilor imobiliarelor fac mai accesibilă achiziția de apartamente

OTP Bank: Creşterea salariilor şi corecţia preţurilor imobiliarelor fac mai accesibilă achiziţia de apartamente Piața creditelor ipotecare va înregistra o evoluție pozitivă pe termen mediu și lung, având în vedere trendurile economiei și ale piețelor imobiliare, consideră reprezentanții OTP Bank. „Economia României se află într-un nou ciclu de expansiune, înregistrând o creștere puternică a PIB-lui, în timp ce vulnerabilitatea sa externă s-a redus considerabil, de la criza financiară din 2008. În același timp, salariile medii indică tendințe de creștere, care, împreună cu corecțiile anterioare ale prețurilor din piețele imobiliare, reușesc să facă mai accesibilă achiziția de noi imobile pentru persoanele fizice.

În plus, datele la nivelul Uniunii Europene cu privire la condițiile de locuit relevă necesitatea unor noi locuințe în România. Așadar, din punctul nostru de vedere, acești factori ar putea asigura o bază solidă pentru o dezvoltare durabilă a pieței creditelor ipotecare“, spune Laszlo Diosi, CEO, OTP Bank România. Reprezentanții băncii estimează pentru acest an o creștere de trei ori a creditelor acordate comparativ cu anul trecut, în condițiile în care volumului creditelor ipotecare în primele șase luni ale anului a înregistrat o creștere de 70% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Anul acesta, vizăm o triplare a creditelor acordate față de anul precedent. În prima jumătate a anului 2016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, OTP Bank România a înregistrat o creștere cu 70% a volumului creditelor ipotecare acordate“, a spus Gabor Ljubicic, director general adjunct, Divizia Retail, OTP Bank România. La sfârșitul lunii mai OTP Bank a majorat de la 15% la minimum 20% avansul necesar pentru creditele ipotecare, atât cele în lei, cât și cele în valută.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu