Robert Luke, unul dintre pionierii fondurilor de investiții din România, a murit la vârsta de 69 de ani, lăsând în urmă o generație de români, care au învățat „meserie” de la el, în a investi în companii, a le restrctura, a le crește și a le vinde, ulterior.Luke a venit în România în perioada 1995, alături de BERD-Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare, pentru a investii în companii românești care urmau să se privatizeze sau în companii antreprenoriale românești, care aveau nevoie de capital, knowledge și relații pe piețele externe.
Luke, care prin GED a administrat Fondul Român Post Privatizare, a investit în Sicomed, una dintre cele mai mari companii de medicamente din România, pentru ca peste câțiva ani investiția să fie vândută către gigantul Zentiva. Rentabilitatea investiției a fost de 6,8 ori.
De-a lungul celor peste 15 ani, în care a analizat economia românească, el a stat în spatele unor investiții în companii, de aproape 200 de milioane de euro, prin două fonduri.
În afară de Sicomed, el a mai investit în Arctic, lanțul hotelier Continental, Infopress.
Spaniolii de la GED - investitori pe termen lung în companiile românești
31 mai 2011 Autor:
Roxana Pricop
Prezența spaniolilor în piața locală de private equity s-a făcut simțită încă de la sfârșitul anilor '90, când compania și-a deschis biroul în București. Prin intermediul fondurilor de private equity pe care le administrează, GED se numără printre investitorii străini de cursă lungă din România cu peste 150 mil. euro investiți în cei aproape 15 ani de activitate pe piața locală.
Fondurile de private equity investesc în companii nelistate, achiziționând pachetul majoritar sau minoritar de acțiuni.
Experiența românească pentru spaniolii de la GED a început în anul 1996 când compania a câștigat mandatul de administrare a unui fond de investiții post-privatizare (GED Eastern Fund I), la care a fost acționar și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și care a strâns angajamente în valoare de 44 mil. euro pentru investiții. Prin intermediul acestui fond, GED a intrat în acționariatul a numeroase companii românești, printre cele mai importante numărându-se producătorul de medicamente Sicomed, producătorul și distribuitorul de frigidere Arctic, parcul industrial Iride, lanțul hotelier de trei stele Continental.
Alături de infuziile de capital, care în unele cazuri au depășit în valoare 10 mil. dolari, GED s-a implicat în restructurarea acestor companii și eficientizarea unui management învechit și adesea deficitar. Astfel, după o investiție de peste 10 mil. dolari alături de un alt fond de investiții Global Finance în 1999, GED și-a marcat exit-ul din producătorul de medicamente Sicomed în 2005 reușind să își multiplice de 6,8 ori banii investiți.
În 2005 strânge angajamente de investiții în valoare de 150 mil. euro pentru al doilea fond destinat Europei de Est - Eastern Fund II. Încă de la început, ținta acestui fond a fost România, iar modul în care arată portofoliul fondului în prezent confirmă acest lucru. Dominația activelor românești în portofoliul spaniolilor este evidentă. GED Eastern Fund II deține participații la agenția de turism Happy Tour, la Diamedix - cel mai mare distribuitor în România al Siemens Diagnostic -, la producătorul de energie în cogenerare Total Energy Business, firma de pază și protecție Rosegur, lanțul de distribuitori Fonomat. Ultimele intrate în portofoliul fondului sunt Infopress, cea mai mare tipografie, și site-ul de servicii turistice Paravion.ro, achiziție făcută prin intermediul agenției Happy Tour.
Fondul poate investi între 7 și 23 mil. euro pe tranzacție, față de un maxim de 8 mil. euro valabil pentru primul fond.
"Cumpărăm de la antreprenori care dețin frâiele afacerii. Ceea ce facem noi ulterior este să instaurăm middle managementul, să fixăm ierarhiile și să profesionalizăm managementul companiei", spune Robert Luke, directorul general al GED pentru Europa de Sud-Est.
Modelul folosit de GED pe piața locală pentru investițiile realizate a constat în consolidarea în jurul unui nucleu, creșterea valorii și mai apoi exitul. După o lungă cursă de achiziții, GED a pus bazele unuia dintre cei mai puternici dealeri GSM de pe piața locală. Cu o rețea de peste 165 de magazine la nivelul întregii țări, Fonomat a rezultat în urma integrării a cinci rețele de dealeri ai Orange: Plus GSM, Dasimpex, Lexor, Puls GSM și GSM Land. Procesul de rebranding al celor cinci companii a atras investiții de aproape 500.000 de euro.
Printre investițiile GED în România se numără și imobiliarele, compania înființând un fond special pentru plasamentele în real estate. Prin fondul imobiliar REEI, GED a investit în proiectul de birouri Berceni Business Park în 2007 și într-un proiect rezidențial în 2010.
Companii românești în cadrul cărora GED deține participații
· Rosegur
· Red Projects
· Fonomat
· Happy Tour
· Diamedix
· Total Energy Business
· Infopress
0 comments :
Trimiteți un comentariu