Sistemul bancar a obținut în primul semestru un profit net de aproximativ 2,4 mld. lei (circa 530 mil. euro), dublu față de anul trecut, iar dacă trendul continuă, câștigul băncilor poate ajunge la un record în 2016.
Sectorul bancar, care finanțează în proporție de 90% economia, a reușit să facă în primul semestru (S1) un profit de circa 2,4 mld. lei, astfel că pe întreg anul câștigul poate să se apropie sau chiar să depășească nivelul din anul de boom 2008, de 4,4 mld. lei, când economia și creditarea duduiau.
Creșterea câștigurilor raportate de bănci pentru primul semestru a fost susținută atât de îmbunătățirea calității portofoliilor și scăderea provizioanelor, după ce băncile au scăpat de o parte importantă din creditele neperformante, cât și de activitatea operațională, portofoliile de credite noi fiind în creștere. Marja mare dintre dobânzile la credite și depozite și creșterea veniturilor din comisioane a susținut, de asemenea, rezultatele raportate de bănci. Totodată, o contribuție importantă la câștigurile băncilor a venit și din vânzarea acțiunilor deținute la Visa.
„Cred că în a doua jumătate a anului 2016 va continua trendul ascendent. Există toate motivele să continue această tendință până la sfârșitul anului. Vor fi rezultate bune și în al doilea semestru. Pe întreg anul va fi un rezultat bun care poate să fie în jurul sau chiar peste nivelul din 2008. Creditarea, probabil, va continua să crească. Cu excepția influenței Visa, care a fost doar în primul semestru, ceilalți factori pot continua să crească“, apreciază Aurelian Dochia, analist economic.
Primul semestru din acest an a fost cel mai bun din 2008 încoace pe partea de credite pentru locuințe și al doilea cel mai bun la creditele de consum. Bancherii locali au aprobat în primele șase luni din acest an credite noi în lei și euro pentru populație în valoare de peste 15 mld. lei.
La sfârșitul primului trimestru din 2016 sistemul bancar avea un profit de circa 1,17 mld. lei, astfel că până la jumătatea anului băncile au reușit să-și dubleze câștigul. Creșterea creditării a susținut ascensiunea activelor sistemului bancar până la un maxim de 380 mld. lei, solvabilitatea a rămas la un nivel ridicat în primul semestru, de peste 19%, iar rata creditelor neperformante a continuat să scadă, spre 11%.
Anul trecut băncile au făcut profit de 4,5 mld. lei, potrivit datelor finale ale BNR, comparabil cu cel din anul de boom 2008.
Sistemul bancar se îndreaptă spre cel mai mare profit anual din istorie, de peste 1 mld. euro
Știrea a fost publicată luni, 22 august 2016, 00:52 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu