
„Sfatul meu pentru tinerii angajați este să meargă la interviuri de angajare cel puțin o dată la șase luni la diverse companii. Nu trebuie neapărat să accepte oferta, mai degrabă să vadă ce se întâmplă în alte companii și pe piața muncii. Astfel, le-ar fi mai ușor atunci când se decid să își schimbe locul de muncă“, a explicat Tibi Borza.
De asemenea, în opinia lui, este normal ca un tânăr să își dorească un alt loc de muncă după o perioadă scurtă de timp petrecută într-o companie, însă în CV-ul candidatului nu trebuie să existe perioade în care nu activează pe piața muncii.
„Recomandarea mea este ca un angajat să nu își dea demisia de la actualul loc de muncă până când nu și-a făcut o listă cu 5-10 companii unde ar vrea să se angajeze, ce își doresc acele companii, care sunt perioadele în care recrutează, altfel riscă să stea acasă, iar perioada moartă în CV este un semn de întrebare pentru recrutor.“ El mai spune că abia după un an într-o organizație un tânăr poate înțelege care sunt responsabilitățile și rolul lui în companie. „Este bine să își schimbe locul de muncă, chiar dacă a stat pe o poziție doar un an, e normal ca la 20 de ani să vrei să îți schimbi frecvent jobul. Sub un an într-o organizație, din partea recrutorului vine intrebarea de ce ai schimbat locul de muncă, iar sub șase luni încă nu prea înțelegi cu ce se mănâncă jobul“, a spus Tibi Borza.
Legat de reținerea angajaților și creșterea nivelului de performanță, companiile trebuie să investească mai mult în cursuri de dezvoltare personală, având în vedere că majoritatea companiilor se axează pe cursuri și traininguri specializate pentru poziția actuală a angajatului.
„Orice ar face companiile, tinerii oricum o să-și schimbe locul de muncă. Aș lucra mai mult pe partea de dezvoltare personală a angajatului pentru a-l păstra în organizație. Companiile investesc mai mult în cursuri specifice jobului, însă tinerii pentru a performa au nevoie și de o investiție în dezvoltarea lor personală.“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu