
Ministerul german de finanțe a refuzat să comenteze în mod direct cu privire la situația Deutsche, spunând că negocierile se poartă între cele două părți. Însă, remarcând faptul că autoritățile americane negociază cu mai multe bănci, oficialii ministerului au declarat: „Guvernul german presupune că se va ajunge la un rezultat corect pe baza unui tratament egal“.
Jorg Eigendorf, director de comunicare la Deutsche, s-a arătat optimist, declarând pentru CNBC că banca dispune de rezerve confortabile și că este încrezător că „vom putea negocia o cifră mai mică“.
„Există unele voci de pe piață care consideră că decizia echivalează cu o răzbunare pentru Apple. Eu nu cred acest lucru“, a declarat Ingo Frommen, analist al Landesbank Baden Wurttemburg, citat de FT.
Insideri ai Deutsche speră că banca germană va fi tratată într-un mod similar cu Goldman Sachs, căreia i s-au cerut inițial 15 miliarde de dolari pentru a pune capăt unei anchete a Departamentului American de Justiție, dar a ajuns să plătească doar 5 miliarde de dolari la începutul acestui an.
James Moore, Deputy Business Editor al The Independent, atrage de asemenea atenția că există unele suspiciuni că suma de 14 miliarde de dolari cerută Deutsche ar avea legătură cu cele 13 miliarde de euro pe care UE vrea ca Apple să le plătească Irlandei.
În opinia lui James Moore, indiferent de problemele despre care se discută în legătură cu amenda propusă, penalitățile de acest gen ridică semne de întrebare.
Este adevărat că astfel de penalități au făcut ca băncile să fie mai precaute în managementul riscului. Totuși, în opinia lui James Moore, acestea rămân o modalitate profund nesatisfăcătoare de a combate neregulile.
Acestea sunt plătite de către grupurile de acționari instituționali ai băncilor, iar între timp cei care s-au făcut vinovați de vânzarea creditelor cu probleme în întreaga lume stau poate la plajă acum după ce și-au încasat bonusurile. Asta dacă nu-și suplimentează aceste bonusuri lucrând în sectorul de private equity sau pentru fonduri de hedging.
În afară de ancheta legată de creditele ipotecare, Deutsche Bank este de asemenea implicată într-o serie de investigații privitoare la manipularea piețelor valutare, tranzacționarea metalelor prețioase și transferuri de miliarde de dolari din Rusia, potrivit Bloomberg.
Un acord în privința creditelor ipotecare ar ajuta enorm cea mai mare bancă germană, care a plătit amenzi de peste 9 miliarde de dolari de la începutul anului 2008, potrivit datelor Bloomberg.
Totuși, analiștii JPMorgan susțin că orice acord care ar implica o sumă de peste 4 miliarde de dolari ar ridica semne de întrebare privitoare la situația capitalului Deutsche Bank.
Banca germană ar putea fi obligată să vândă părți importante din divizia de asset management, sau să atragă capital dacă amenda va depăși 7 miliarde de dolari, potrivit unor bancheri familiari cu situația firmei. Deutsche a atras 31,7 miliarde de euro prin trei majorări de capital de la izbucnirea crizei financiare încoace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu