luni, 19 septembrie 2016

Munteanu, WebDigital: Toată lumea are liber luni; am păstrat salariile chiar dacă am trecut la săptămâna de 4 zile

Munteanu, WebDigital: Toată lumea are liber luni; am păstrat salariile chiar dacă am trecut la săptămâna de 4 zile Toți cei 15 angajați ai agenției de marketing online WebDigital vor avea liber și în zilele de luni, dar vor primi în continuare același salariu - ca parte a unui proiect-pilot de reducere a săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile derulat de companie din luna august până la finele acestui an.

„Nu e genul de proiect pe care să îl poți face în orice industrie și nu e genul de decizie pe care să o iei dacă nu ai instrumente de măsurare a activității, a eficienței personalului“, spune Ionuț Munteanu, șeful agenției de marketing WebDigital despre decizia care a atras atenția instantaneu la nivel național asupra companiei care administrează bugete de publicitate de peste 2 mil. euro pe an pentru aproximativ 100 de clienți în rețelele Facebook, Google sau LinkedIN.

Cum s-a făcut tehnic trecerea la noul program de lucru? „Colegii de la HR au avut niște probleme, pentru că inițial nu știau ce să treacă în REVISAL (n. red. - aplicația prin care Inspecția Muncii menține un registru de evidență al salariaților din economie). Până la urmă am găsit soluția de a trece la un program parțial de lucru de 32 de ore“, a spus Munteanu. Salariile au fost păstrate la același nivel, chiar dacă numărul de ore lucrate a scăzut. „Au fost discuții în legătură cu acest subiect, dar am decis să păstrăm salariile intacte. Practic, noi am mărit salariile.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu