Un moment important în criza financiară din anii 2007-2008 a fost salvarea grupului ING de către statul olandez, printr-o infuzie de circa 10 miliarde euro, etapă trăită ”la prima mână” și de Florin Cîțu, director de Trezorerie la ING Bank România în acel moment.„Înainte de intervenția statului olandez, primeam deja informații despre situația grupului, ne cereau mereu lichiditate. Aveam semnale. Primul gând a fost că banca o să intre în faliment și îmi pierd locul de muncă. Pentru că era clar că într-o situație de acest gen va lichida întâi părțile nu foarte mari, deci sucursale din România, Bulgaria. Apoi în weekend au primit banii, 10 mld.euro (n.red - 19 oct.2008)”, a povestit Florin Cîțu la ZF Live.
Criza financiară începuse însă cu ceva timp înainte, primele semnale venind de pe piața imobiliară din SUA încă din 2006. Apoi, în septembrie 2008 piețele au fost șocate de prăbușirea Lehman Brothers.
”Noi eram deja tensionați, fuseseră deja bănci din Europa cu probleme, erau mereu zvonuri. Surpriza a fost ca Lehman Brothers a fost lăsată să pice, deși anterior americanii mai salvaseră niște bănci”.
Reacția piețelor nu a întârziat să apără, violent, dar România încă își păstra la acel moment statutul de spectator. Începuse să se majoreze spreadul vânzare-cumpărare, erau semnale, dar noi vedeam că Băncile Centrale veneau mereu cu lichiditate în piață așa că ne așteptam ca și BNR să facă la fel, își amintește Cîțu.
Lucrurile s-au tensionat însă rapid după anunțul privind dificultățile cu care se confrunta deja Ungaria, care a luat un credit de 20 miliarde euro la FMI, și după votul legii creșterii salariilor cu 50% profesorilor în Parlament spre sfârșitul lunii septembrie.
„Clienții-companii erau avertizați deja de noi și își luau măsuri. Problema a apărut însă la persoane fizice cu sume mari, care au retras cash, s-au panicat. Scoteau 2 mil euro cash dintr-o bancă, în euro, într-o zi și îi duceau în altă țară”
În acest moment, BNR a scos lichiditatea din piață, ceea ce a avut ca efect creșterea dobânzilor, așa că piața a înghețat.
„ING lucra afară cu Goldman Sachs și alte bănci, avea nevoie de finanțare de pe piețele internaționale. Noi, ca sucursală, trebuia să dăm lichiditate băncilor de afară, nu puteam refuza, cum ne cerea BNR. Au fost discuții atunci, între noi și BNR, și le-am spus că nu pot face așa ceva. Trebuia să ofer o cotație dacă mi se cerea. Puteam da un preț mare, dar dacă ei acceptau, trebuia să le dau lichiditate”.
Confruntată cu criza de pe piețele externe, BNR a ales această strategie pentru a apăra cursul, chiar dacă erau analiști care spuneau deja în acel moment că majorarea dobânzilor va duce la recesiune.
În lipsa lichidității de pe piața locală, băncile puteau apela la finanțări Lombard, garantând cu portofoliul de titluri de stat.
„Problema este că acolo primești lichiditatea la sfârșitul zilei și e puțin ciudat. Plus că trimiți un semnal pieței că ai o problemă de lichiditate, chiar dacă nu o ai de fapt. Practic, BNR a transmis către băncile comerciale responsabilitatea de a administra lichiditatea, deși era treaba ei”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu