Affidea România investește 1,8 milioane de euro într-un centru de diagnosticare a cancerului

Știrea a fost publicată joi, 6 octombrie 2016, 12:37 în categoria

Affidea România investeşte 1,8 milioane de euro într-un centru de diagnosticare a cancerului Affidea România, operatorul de servicii medicale private, specializat în imagistică, se extinde la nivel național prin deschiderea la Timișoara a unui centru de diagnostic oncologic PET/CT (procedeu de scanare, localizare și diagnosticare precoce a afecțiunilor oncologice), în urma unei investiții de 1,8 milioane de euro, ajungând astfel la 17 centre în toată țara.

„Ne bucurăm că putem oferi pacienților din Vestul țării această investigație de înaltă performanță mai aproape de casă, acesta fiind un aspect extrem de important mai ales în cazul pacienților oncologici. PET/CT a schimbat domeniul oncologiei și a îmbunătățit cu mult calitatea diagnosticării și monitorizării tratamentului în afecțiunile oncologice”, a spus Radu Lupu-Gorduza, CEO Affidea România.

Centrul are o suprafață de aproximativ 200 de mp și le va permite medicilor să ofere un diagnostic complet pacienților oncologici pentru a le oferi acestora tratamentul corespunzător.

„Vom continua dezvoltarea, ne dorim să fim prezenți în fiecare regiune a țării și suntem deschiși oportunităților, fie ele noi achiziții compatibile cu modelul nostru de business, fie greenfield”, potrivit lui Radu Lupu-Gorduza.

Pacienții asigurați vor putea să beneficieze gratuit de serviciile centrului din Timișoara, Affidea urmând să semneze un contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

”Serviciile noastre vor reduce timpul de a

ș

teptare al pacienților și vor accelera diagnosticarea afecțiunilor oncologice, instituirea tratamentelor corespunzătoare și monitorizarea răspunsului la tratamentul specific. Avem speranța că, în câteva săptămâni, vom finaliza pașii administrativi pentru a intra în contract cu CNAS, ceea ce înseamnă că pacienții vor putea efectua gratuit investigația PET/CT și în Timișoara”, a spus Nicoleta Gongu, Oncology Manager Affidea România.

În cazul cancerului, investigația PET/CT poate detecta schimbări morfologice cu 6 până la 12 luni înainte ca acestea să poată fi detectate la nivel anatomic prin investigații tradiționale, precum RMN.

Affidea, parte a grupului cu același nume, deține în România, după deschiderea centrului de la Timișoara, o rețea de 17 centre de imagistică, medicină nucleară și tratament al cancerului, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 45 de milioane de lei și este al optulea jucător pe piața de servicii medicale private.

Affidea este un grup întregistrat în Olanda, cu sediul operațional în Budapesta (Ungaria), fiind activ în 14 state din Europa cu 170 de centre medicale.

Topul companiilor din acest sector este dominat de Medlife, cu venituri de 450 de milioane de lei anul trecut, rețeaua Regina Maria, cu cifră de afaceri de 290 de milioane de lei în 2015 și Medicover, cu venituri de 252 de milioane de lei în 2015.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Georgiana Mihalache

0 comments :

Trimiteți un comentariu