Majoritatea veniturilor locale ale producătorului taiwanez de electronice sunt generate de vânzările de laptopuri, însă compania începe să pună tot mai mult accent și pe segmentul de smartphone-uri.
Asus România, subsidiara locală a companiei taiwaneze de electronice, va ajunge anul acesta la afaceri de peste 120 de milioane de dolari, în creștere cu circa 10% față de 2015, în condițiile în care compania înregistrează creșteri atât în ceea ce privește vânzările de laptopuri, cât și de smartphone-uri.
„Pentru anul acesta ținta propusă era de 120 milioane de dolari, dar se va depăși cu siguranță. Aproape 70% din businessul nostru este generat de laptopuri și convertibile. Anul acesta vom vinde în total peste 145.000 de laptopuri, față de 125.000 în 2015. Vânzările de telefoane mobile au înregistrat însă o creștere și mai mare, ajungând să aibă o pondere de peste 10% în total business“, a declarat pentru ZF Ciprian Donciu, country manager și business development manager în cadrul Asus România.
Compania, cunoscută în principal ca producător de componente PC și laptopuri, a intrat pe piața locală de smartphone-uri în a doua jumătate a anului trecut, reușind să ajungă în prezent la o cotă de 5% din vânzările de telefoane realizate pe piața de retail (fără cele intermediate și subvenționate de operatorii telecom).
„Rezultate bune avem în acest moment pe segmentul de preț cuprins între 200- și 300 de euro, unde avem o cotă de piață de 9%. De asemenea, pe segmentul modelelor cu dimensiuni de peste 5,5 inchi, un segment pe care se vând dispozitive performante, avem o cotă de piață de 15%“, a precizat el. Piața locală de smartphone-uri este una dintre cele mai dinamice piețe de electronice, înregistrând creșteri de două cifre anual.
Asus România: Depășim 120 milioane de dolari cifră de afaceri anul acesta
Știrea a fost publicată joi, 6 octombrie 2016, 04:42 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu