Lira sterlină a scăzut sub pragul de 1,27 dolari pentru prima dată din iunie 1985, temerile privitoare la un Brexit dur împingând de asemenea moneda britanică la un minim pe cinci ani în raport cu moneda euro, scrie Reuters. Moneda britanică resimte presiunea temerilor că Marea Britanie va prioritiza reducerea imigrației în fața promovării comerțului în negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, ceea ce ar afecta piețele muncii și diminua investițiile străine.
Lira sterlină a atins un minim pe 31 de ani de 1,2686 $ înainte de a reveni la 1,2720 dolari. Moneda a scăzut cu 0,4%, până la 88,31 pence în raport cu euro înainte de a recupera din teren în fața monedei unice. „Lira sterlină a reacționat într-un final la nesiguranța prelungită, în creștere, privitoare la Brexit, în pofida rezistenței economiei britanice, și perspectiva unor stimulente fiscale semnificative“, arată Greg Gibbs de la Amplifying Global FX Capital.
„Perspectivele rămân negative, însă este riscant să te arunci să vinzi“. Industria financiară britanică ar putea pierde venituri de 38 miliarde de lire sterline (48,3 miliarde de dolari) în cazul unui Brexit dur în urma căruia Marea Britanie ar avea acces limitat la piața UE, relevă un raport realizat de firma de consultanță Oliver Wyman.
Brexitul intră în oasele piețelor financiare: lira sterlină scade la un minim de trei decenii față de dolar
Știrea a fost publicată joi, 6 octombrie 2016, 05:32 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu