Compania Gold Plast produce de un deceniu la Topoloveni, județul Argeș, veselă de unică folosință, România fiind responsabilă pentru 90% din producția totală a grupului italian care ajunge apoi în aproape 40 de țări din toată lumea.Italienii vor însă ca până în 2022 să își dubleze cifra de afaceri de la 32 mil. euro anul trecut, ceea ce va presupune însă și o serie de investiții importante în producție, pe piața locală.
„Am venit în România acum circa un deceniu, când am mutat aici producția din Italia. Doar în ultimii trei ani am investit circa 4 milioane de euro și vom merge înainte cu un ritm similar al investițiilor. Avem planuri pe termen lung pentru România, vorbim de planuri pentru următorii 5-10 ani“, spune Domenico Paolo Zaccone, președinte și CEO al grupului Gold Plast. El vine în România o dată la câteva luni pentru a merge la fabrica de la Topoloveni, unde lucrează deja 600 de oameni față de 525 la finalul anului trecut și 35 la început, acum un deceniu. La nivelul întregului grup erau în decembrie 2015 puțin peste 700 de angajați full-time, dintre care 75% lucrau în producție pe piața locală.
0 comments :
Trimiteți un comentariu