Oasis Retail Development & Consulting, un dezvoltator imobiliar din Sibiu, va construi un parc retail de 10.000 de metri pătrați în Oradea, o investiție care se ridică la 12 milioane de euro. Noua galerie comercială va avea între 20 și 25 de magazine de modă, care vor fi date spre închiriere până la sfârșitul anului 2017, potrivit reprezentanților companiei.„Începem construcția unui retail parc la Oradea, care va fi construit în centrul orașului, ancorat de supermarketul Kaufland, și care va completa oferta cu magazine de modă, haine, restaurante etc. Nu am vrut să facem mall, ci parc de retail, pentru că noi considerăm că în Oradea există deja mall-uri și pentru acel loc, cel mai fezabil ar fi fost un proiect de retail. Este un concept destul de simplu, pentru că nu va avea scări rulante sau parcări subterane, ci parcări și magazine pe un singur nivel, un fel de
one stop shopping
, adică clientul poate să plece destul de repede”, a declarat Kalus Reisenauer, unul dintre cei doi acționari ai Oasis Retail Development & Consulting.
Oradea este printre orașele cu cea mai mică rată a somajului de 3,6%, salariu mediu peste media națională și este un centru universitar cu 3.000 de absolvenți anual, potrivit reprezentanților companiei, care spun că acestea au fost principalele motive care i-au determinat să investească în municipiul orașului Bihor, un oraș care a început să se dezvolte tot mai puternic din punct de vedere economic.
„Din ce am observat noi, Oradea are o dezvoltare spectaculoasă, toate cifrele macroeconmice sunt pozitive. S-au făcut investiții destul de importante, s-au dezvoltat trei parcuri industriale care creează foarte multe locuri de muncă și, din câte am înțeles noi, se vor mai construi două noi. S-a mai construit un Aqua Park. Toate acestea creează noi locuri de muncă, care duc la creșerea salariilor și implicit a puterii de cumpărare, iar oferta de pe piață trebuie să fie corespunzătoare”, a spus acționarul.
Modelul de business al Oasis Retail Develoment se bazează pe construcția de imobile destinate zonei de retail pe care ulterior compania le închirează, dar și pe vânzarea de terenuri destinate construcției de imobile.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, compania Oasis Develoment, cu activități în cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, a avut o cifră de afaceri de peste 535.000 lei în 2015, înregistrând un profit de peste 420.000 lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu