Marja de câștig a băncilor pe retail a făcut un salt de 20% în ultimul an, până la peste 6%

Știrea a fost publicată luni, 10 octombrie 2016, 03:17 în categoria

Marja de câştig a băncilor pe retail a făcut un salt de 20% în ultimul an, până la peste 6% Marja de câștig a băncilor locale pe segmentul populației (diferența dintre dobânda la credite și cea la depozite în lei) a crescut în intervalul august 2015-august 2016 cu un punct procentual, până la nivelul de 6,26%, potrivit datelor BNR.

În termeni procentuali, câștigul bancherilor a urcat cu 20%. Băncile au reușit să își îngroașe câștigul în condițiile în care au tăiat din bonificațiile plătite la depozite și au majorat în paralel dobânzile plătite la creditele acordate.

În ultimul an dobânda medie plătită de bănci la depozitele noi constituite de populație a scă­zut cu 0,7%, intrând la finalul lunii august sub pra­gul de 1%, respectiv 0,95%, cel mai scăzut ni­vel înregistrat în ultimii nouă ani. Pe de altă par­te, dobânda medie la creditele acordate popu­lației (consum și imobiliare) ajungea în august la 7,21%, fiind în creștere cu 0,35% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dobânzile la creditele de retail au crescut în ultimul an, deși indicatorul Robor la trei luni în funcție de care se calculează dobânda a scăzut cu aproape un punct procentual în aceeași perioadă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

0 comments :

Trimiteți un comentariu