Șeful transportatorului Frigoexpres, aflat în reorganizare: RCA-ul este o catastrofă pentru noi, ne crește costurile foarte mult

Știrea a fost publicată luni, 10 octombrie 2016, 04:32 în categoria

Şeful transportatorului Frigoexpres, aflat în reorganizare: RCA-ul este o catastrofă pentru noi, ne creşte costurile foarte mult Florian Mihuț, directorul general și acționarul majoritar al transportatorului orădean de marfă Frigoexpres, intrat în insolvență în vara lui 2013 și aflat în plin proces de reor­ganizare, spune că urmează toți pașii din planul de reorganizare și că în acest an a mai renunțat la 14 camioane, flota fiind compusă acum din doar 76 de camioane. Afacerile companiei au scăzut cu 14% în primele nouă luni.

„Situația este dificilă, dar urmăm planul de reorganizare, avem însă costuri mai mari cu combustibilul și cu polițele RCA. Sunt o catastrofă pentru noi aceste polițe, tarifele sunt foarte mari, cred că în nicio țară nu se plătește așa mult“, a spus Mihuț pentru ZF.

Pentru un camion de 16 tone costul cu RCA se ridică la circa 22.000 lei (circa 5000 de euro), față de 3.000 de lei în urmă cu doi ani, potrivit datelor ZF de la jucătorii din piață. În prezent, există discuții pentru plafonarea tarifelor RCA la suma de 7.500 de lei/an pentru un camion de 16 tone.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu