Un hub pentru competiții de roboți destinat viitorilor ingineri a fost lansat ieri la Politehnică

Știrea a fost publicată marți, 4 octombrie 2016, 23:57 în categoria

Un hub pentru competiţii de roboţi destinat viitorilor ingineri a fost lansat ieri la Politehnică „Scopul proiectului este de a crește cât mai mulți ingineri în țară. Vrem să avem oameni care să ducă rachete pe alte planete“.

Un hub destinat elevilor pasionați de robotică, ce va fi centrul unui proiect care implică cluburi create în circa 40 de licee din țară, a fost lansat ieri în cadrul Universității Politehnice din București. Proiectul în valoare de aproape 60.000 de euro își propune să încurajeze elevii de liceu să utilizeze principii de inginerie în domeniul roboticii printr-o competiție organizată pentru elevii din toată țara.

„Scopul proiectului este de a crește cât mai mulți ingineri în țară. Vrem să avem oameni care să ducă rachete pe alte planete“, a spus Bogdan Enoiu, președinte al Asociației Nație prin Educație și manager general în cadrul agenției de publicitate McCann București.

Hubul amenajat în incinta Universității Politehnice din București (UPB), în clădirea Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, destinat elevilor care vor participa în cadrul competiției a fost reamenajat cu o investiție de 60.000 de euro, resurse investite în mobilier, unelte, calcu­latoare sau imprimante 3D.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihaela Pascari

0 comments :

Trimiteți un comentariu