
Gigantul din sectorul hi-tech a admis că a limitat puterea de procesare a modelelor iPhone 6, 6s și 7 printr-un update de soft, dar susține că a făcut-o pentru a menaja bateriile care îmbătrânesc și pentru a proteja componentele telefonului.
Reclamanții cer ca Apple să se oprească din a reduce puterea de procesare și să înceapă să plătească compensații clienților acuzați.
Publicația Chicago Sun Times a relatat că un alt proces este intentat de cetățeni din Ohio, Indiana și Carolina de Nord, aceștia cerând compensații pe baza faptului că Apple a încălcat standardele de protecție a consumatorului.
Aceștia acuză compania din Silicon Valley că ar fi implicată în practici „imorale și lipsite de etică”, și că update-ul de soft nu a fost o îmbunătățire, așa cum a descris-o Apple, ci o mutare proiectată să „încetinească performanța telefoanelor vechi”.
Potrivit intenției de proces, aceștia au susținut că „modelele lor de iPhone-uri încetinesc de fiecare dată când apare un nou model”.
Criticii au acuzat pentru foarte mult timp compania, sugerând că aceasta utilizează aceste update-uri de soft pentru a limita performanțele telefonului înaintea unei noi lansări, dar până acum nu a existat nicio dovadă în această privință.
Dar, miercuri, Apple a admis că încetinește puterea de procesare pentru a rezolva problemele legate de baterie.
„Scopul nostru este să livrăm cea mai bună experiență către client, ceea ce include performanța generală și prelungirea vieții device-urilor pe care aceștia le dețin”, a transmis un purtător de cuvânt.
0 comments :
Trimiteți un comentariu