
Din cele 13 acțiuni care alcătuiesc indicele de referință BET, zece sunt pe pierderi de la începutul lunii decembrie, scăderi alimentate inclusiv de politica fiscală expansionistă, în timp ce Digi, MedLife și Conpet, cele mai proaspăte companii din indice, sunt pe plus, potrivit calculelor ZF pe baza cotațiilor de ieri de la ora 13:40.
Spre comparație, în aceeași perioadă din 2016, patru din cele zece companii câte avea indicele BET atunci erau pe minus, ceea ce arată că decembrie 2017 a adus până în prezent în mare parte pierderi investitorilor de la bursa românească mai ales în contextul în care cei mai lichizi emitenți din BET - Banca Transilvania și Fondul Proprietatatea - sunt pe minus. Nuclearelectrica, emitentul din indicele BET cu cel mai ridicat randament la 11 luni, afișează o depreciere a acțiunilor de 3% de la începutul lunii decembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu