Echo Dot de la Amazon este primul produs care s-a vândut singur, la propriu

Știrea a fost publicată duminică, 31 decembrie 2017, 00:02 în categoria

Echo Dot de la Amazon este primul produs care s-a vândut singur, la propriu Difuzorul Echo Dot de la Amazon ar putea fi primul produs care se vinde sigur, la propriu, potrivit New York Post.

Compania a anunțat că membrii comunității lor premium, denumită Prime, au contribuit la ceea ce s-a transformat în cele mai mari vânzări din istoria companiei, cumpărând lucruri cu prin intermediul asistentului vocal Alexa, care este încorporat în device-urile Echo.

Mai mult, Amazon a adăugat că cel mai popular articol pe care l-au cumpărat clienții prin intermediul asistentului Alexa, a fost chiar device-ul Echo Dot.

Cu alte cuvinte, clienții Amazon au decis că cel mai inspirat cadou pe care îl pot cumpăra în timp ce discută cu Alexa, este un device Echo Dot pentru un prieten încât acea persoană să poată discuta de asemenea cu Alexa când dorește să cumpere articole.

Echo Dot a fost „cel mai bine vândut produs din orice categorie, de la orice producător” în cadrul platformei Amazon, susține compania, spunând că au fost vândute milioane de bucăți, potrivit New York Post.

Între timp, aplicația Alexa,  necesară pentru a putea utiliza device-urile Echo și alte produse de la Amazon, a ajuns în fruntea topului celor mai căutate aplicații din platformele App Store și Google Play.

În ziua de crăciun, aplicația Alexa a fost descărcată de 1,5 milioane de ori, iar în decursul acestei săptămâni ar putea ieși la iveală și alte cifre, potrivit Apptopia.

În comunicatul de presă Amazon a transmis că a vândut „zeci de milioane” de device-uri care funcționează cu ajutorul Alexa, dar nu a dat cifre exacte.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu