luni, 18 decembrie 2017

Frații Ștefan din Neamț au ajuns cu Autonom la afaceri de 22 mil. euro din închirieri de mașini în două țări. Businesul din Ungaria, plus 25%

Fraţii Ştefan din Neamţ au ajuns cu Autonom la afaceri de 22 mil. euro din închirieri de maşini în două ţări. Businesul din Ungaria, plus 25% Compania de închirieri de mașini Autonom Services, controlată de Marius și Dan Ștefan din Piatra-Neamț (județul Neamț), estimează în acest an o cifră de afaceri de 22 de mi­lioane de euro pe plan local, în creștere cu 20% față de anul precedent.

Compania este prezentă și pe piața din Ungaria, iar în acest an a intrat și pe piața din Serbia. În total, businessul Autonom din România și Ungaria se ridică la 22,7 mi­lioa­ne de euro. În Serbia, compania nu a început încă acti­vitatea comercială.

„Anul 2017 a fost un an plin de proiecte noi, iar printre principalele realizări ale anului au fost extinderea Auto­nom peste hotare, respectiv intrarea în cea de-a treia țară, Serbia. De asemenea, am reușit șă creștem businessul din Ungaria cu aproximativ 25%. În plus, am deschis o nouă divizie, în afara zonei de mobilitate, care ne-a consacrat și anume închirieri de echipamente“, a declarat Dan Ștefan, managing partner în cadrul companiei de închirieri de mașini. Compania a recrutat în acest an circa 50 de angajați și a ajuns la 275 de oameni.

Povestea companiei de închirieri de mașini Autonom Services a luat naștere în anul 2006 după ce frații Marius și Dan Ștefan au decis ca după terminarea studiilor în Franța, respectiv SUA, să intre în afaceri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu