
Până la sfârșitul acestui an, compania va avea pe plan local peste 11.500 de unități active, cu 2.500 mai multe decât la finalul lui 2016. În total, grupul are 58.000 de unități active, din care 5.800 au fost activate în cursul lui 2017. „Am avut un an bun, continuăm să creștem și să ne consolidăm poziția pe piața din România. În 2017 ne-am extins atât portofoliul de clienți, cât și echipa. Soluțiile telematice pe care le oferim sunt bine primite de către piață”, a spus Levente Gall, directorul general al WebEye România.
Printre cele mai cerute soluții pe plan local se numără DrivingStyle, care permite monitorizarea stilului de condus al șoferilor, oferind transportatorilor posibilitatea de a interveni pentru a corecta eventuale deficiențe, și soluția Scanner, lansată anul acesta, care face posibilă transmiterea în timp real a documentelor de însoțire a mărfii și a altor documente specifice activității de transport. Anul acesta în portofoliul de clienți ai WebEye România au intrat companii de transport precum Grifon Serex, Filadelfia Group, Alex International, Wheels Spedition, Giro, Vrancart, Blue River, Eda Com Trans.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu