
Printre riscuri: reforma fiscală din SUA, care va determina probabil reorientarea investițiilor dinspre Europa spre SUA. Economia simte din plin, mai mult decât oricare altă țară europeană, și impactul sancțiunilor economice impuse de Occident Rusiei. Economia germană va avansa cu motoarele turate la maximum și în 2018, creșterea PIB urmând probabil să accelereze la 2,5% înainte de a încetini ușor în 2019, relevă cea mai recentă analiză a Handelsblatt Research Institute (HRI).
Exporturile dinamice, cheltuielile solide ale consumatorilor și creșterea investițiilor private sunt așteptate să dea un nou impuls economiei germane anul viitor, potrivit HRI. PIB-ul țării va avansa probabil cu 2,5% anul viitor, după o creștere de 2,3% în acest an. Totuși, ritmul de creștere va decelera ușor în 2019, deși economia va crește totuși cu 2%.
„Creșterea neașteptat de lungă începe să-și piardă din suflu“, spune Bert Rurup, președintele HRI. Drept rezultat, avansul ratei de ocupare a forței de muncă este de așteptat să încetinească, ca și cel al veniturilor fiscale. HRI se așteaptă ca noul guvern să-și mențină consensul privind un buget federal echilibrat și să aprobe măsuri de reducere a excedentului bugetar.
Germania ar urma să încheie 2018 cu un excedent pentru al cincilea an consecutiv. HRI se așteaptă ca cheltuielile guvernamentale să urce cu 3,5% în 2019, o creștere similară cu cea înregistrată în timpul crizei refugiaților din 2016. Cătălina Apostoiu
Totuși, raportul datorii/PIB ar putea scădea sub pragul de 60% stipulate în tratatul de la Maastricht pentru prima dată din 2003 în 2019.
Importanța cheltuielilor consumatorilor ca principal motor de creștere economică se va diminua, consumul privat urmând să avanseze cu doar 1,4% în 2018 și respectiv 2019. Între timp, exporturile vor redeveni principala sursă de creștere.
Sindicatele sunt așteptate să obțină creșteri salariale de 3-4% anul viitor, ducând la creșteri semnificative ale costurilor legate de forța de muncă.
Acestea vor împinge inflația în sus, aceasta urmând să depășească pragul de 2% cel puțin în unele luni ale anului viitor și să atingă în medie 2% în 2019.
În anii următori, economia germană va beneficia considerabil de pe urma accelerării comerțului mondial și a solidității economiilor unor importanți parteneri comerciali. Exporturile germane sunt așteptate să înregistreze o rată impresionantă de creștere de 5,3% în 2018 și 4,6% în 2019, atingând noi recorduri.
Deși importurile sunt așteptate să înregistreze la rândul lor o creștere solidă, volumul acestora va fi semnificativ mai scăzut decât cel al exporturilor, ceea ce va rezulta într-o contribuție de 0,5% a comerțului extern la creșterea PIB în 2018 și de 0,3% în 2019.
kAstfel, Germania va fi în continuare criticată de partenerii săi pentru excedentele sale comerciale.
Ifo, împreună cu Kiel Institute for the World Economy, se așteaptă de asemenea la o accelerare a economiei germane anul viitor și la o creștere solidă în 2019. Alte instituții sunt optimiste doar pentru 2018, anticipiând o încetinire mai semnificativă în anul următor.
Evoluția din 2019 va depinde de asemenea de politicile economice urmate de noul guvern.
Cât privește riscurile pe care le are în față economia germană, economiștii germani avertizează că modificările fiscale urmărite de președintele american Donald Trump vor avea drept rezultat o reorientare a unui volum semnificativ de investiții și locuri de muncă dinspre Europa către Statele Unite, scrie Handelsblatt.
În același timp, un nou studiu relevă faptul că Germania are cel mai mult de suferit de pe urma sancțiunilor impuse de Occident Rusiei.
Potrivit studiului institutului IFW, sancțiunile au rezultat în venituri pierdute de 114 miliarde de dolari în perioada cuprinsă între începutul anului 2014 și sfârșitul anului 2015.
„Germania a suportat aproape 40% dintre pierderile Occidentului“, revelă studiul, potrivit Washington Post.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu