
Înțelegerea sugerează că Uniunea Europeană câștigă pas cu pas disputa pe care a avut-o cu Apple și Irlanda. Începând din anii 90, Apple s-a bucurat de un acord stabilit cu Irlanda prin care gigantul trebuie să plătească statului irlandez taxe de 0,005%, înțelegere care a făcut parte din eforturile Irlandei de a încuraja investițiile străine.
Totuși, Uniunea Europeană a argumentat faptul că acest angajament este o înțelegere care i-a permis companiei Apple să evite plata taxelor în alte state UE în care operează, prin sifonarea profiturilor către două subsidiare din Irlanda. În 2016, Comisia Europeană a decis că acest aranjament este „ilegal sub incidența legilor statelor din Uniunea Europeană”.
Atât Apple cât și Irlanda au încercat să întârzie, pe cât posibil, supunerea la această regulă. CEO-ul Apple, Tim Cook a numit-o „în totalitate o prostie politică”. În luna octombrie, Uniunea Europeană a ajuns cu acest caz în Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cel mai mare corp judiciar din cadrul UE, în speranța că va pune presiune atât pe companie cât și pe Irlanda să coopereze.
În ciuda noii înțelegeri, Apple va rămâne în continuare la fosta înțelegere până când aceasta va expira. „Avem o echipă dedicată care lucrează atent cu Irlanda în cadrul procesului pe care l-a mandatat Comisia Europeană. Rămânem încrezători cu privire la faptul că, Curtea Generală a Uniunii Europene va întoarce decizia Comisiei după ce reia toate dovezile din acest caz”, a transmis compania Apple către Wall Street Journal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu