Atos IT Solutions and Services, subsidiara locală a grupului francez cu același nume a semnat cu angajații un nou contract colectiv, care prevede, printre altele, ajustarea salariilor cu inflația, acordarea de prime anuale de performanță și compensarea parțială a impactului negativ al schimbărilor fiscale pentru programatorii al căror venit este scutit de impozite, a declarat pentru ZF Cătălina Dodu, country manager al Atos România.“Ne bucurăm că ultima rundă de negocieri s-a finalizat cu succes, iar oferta noastră pentru toți angajații ATOS România a fost acceptată de către membrii sindicatului. În condițiile modificărilor fiscale cu care piața de IT se confruntă în prezent, am reușit să agreem un pachet de beneficii competitiv pentru angajații noștri. Rămânem așadar consecvenți în dorința de a asigura un viitor sustenabil pentru angajați și o dezvoltare continuă a companiei ATOS în România.
Printre cele mai importante puncte agreate în CCM, conform ultimei runde de negocieri, putem menționa ajustarea plafonului salarial cu rata inflației anuale comunicate de INS, compensarea parțială pentru angajații noștri afectați de eliminarea scutirii de impozit, acordarea unui bonus anual de performanță pentru toți angajații și extinderea pachetului de beneficii flexibile. De asemenea, Atos va acoperi impactul trecerii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat”, a spus Cătălina Dodu.
Anterior, președintele sindicatului care include peste 1.000 de oameni de la Atos declarase pentru ZF că angajații Atos au acceptat noua ofertă făcută de companie în privința contractului colectiv de muncă astfel că au anulat planurile de a intra în grevă.
“Am acceptat noua ofertă iar greva a fost anulată”, a declarat pentru ZF Iancu Florentin, președintele Sindicatului IT din Timișoara, organizație care are ca membri aproximativ 1.400 de angajați ai Atos din Timișoara, București și Brașov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu