Am să încep direct cu ceea ce e în regulă în cazul acelei ordonanțe care a apărut discret la sfârșitul anului trecut, privind constituirea unui fond de 15% din sumele recuperate în urma inspecțiilor (impozite stabilite suplimentar/amenzi) în scopul acordării de premii personalului administrației fiscale. Așadar, vorbim de ”sancțiuni rămase definitive în sistemul căilor de atac” și nu scrie nicăieri că acei 15% vor merge doar către cei care au făcut inspecțiile respective. Apoi chiar e nevoie de creșterea motivării materiale, pentru păstrarea profesioniștilor în sistem (1).Dar ceea ce e în regulă pălește în fața a ceea ce e în neregulă.
Acest sistem de recompensare a performanței nu se întâlnește în nicio administrație europeană (2) și chiar dacă s-ar întâlni, administrația românească este încă departe de ... standardul european modern, cel puțin la capitolul inspecție fiscală și interacțiune cu acel client numit contribuabil.
Sistemul autohton este primul care forțează inspectorul să nu plece fără o amendă de la contribuabil, pentru că...
1.Sistemul este viciat de suspiciunea generalizată asupra contribuabilului, dar și asupra inspectorului!
Iată un pasaj elocvent din
constatările unor experți FMI
de acum doi ani: ”faptul că inspectorii ANAF pot răspunde personal pentru orice diferență de impozit nestabilită afectează în mod negativ abordarea lor. Prin urmare, ei vor efectua mereu un control total; vor urmări instrucțiunile privind verificările încrucișate pe care trebuie să le efectueze, indiferent dacă acestea sunt sau nu adecvate sau proporționate; își vor desfășura inspecția până când a fost stabilit ultimul leu; și vor adopta mereu interpretarea ce favorizează administrația fiscală. Aceasta înseamnă că riscurile mai semnificative – de tipul celor ce nu sunt identificate prin bifarea unei căsuțe – vor rămâne nedepistate. Înseamnă că inspecțiile vor dura considerabil mai mult decât ar dura dacă inspectorul ar limita verificările la confirmarea riscurilor identificate anterior inspecției. Înseamnă, de asemenea, că multe aspecte sunt contestate pentru că inspectorii adoptă o perspectivă care să le garanteze siguranța proprie. Acestea se traduc în venituri mai mici pentru stat, și majorează semnificativ povara contribuabilului”.
Până nu se rezolvă acestă problemă a ceea ce înseamnă cu adevărat răspunderea inspectorului într-un act de control, cred că este iluzoriu să vorbim de motivarea reală a acestor oameni, dar și de eficiența actului de control!
Aceiași consilieri de la FMI mai recomandau introducerea analizelor moderne de risc, tocmai pentru creșterea eficienței inspecțiilor, concentrarea pe asistența acordată contribuabilului, introducerea posibilității negocierii cu contribuabilul (pentru că integritatea și pragmatismul pot merge mână-n mână). A trecut doar doi ani de la aceste recomandări, așa că ... nicio grabă!
1.Inspectorului nu i se permite să se concentreze doar pe riscul fiscal real
Fiscul britanic (HMRC) rămâne printre cele mai puternice (mai tare decât IRS-ul american, HMRC poate declanșa o percheziție fără mandat) dar în același timp este printre cele mai pragmatice din lume, folosind toate instrumentele posibile – de la asistență la negociere, de la transparență la consultare. Dar în
campaniile de recrutare pentru HMRC se
vorbește despre libertăți care par ireale pentru un inspector român: ”un inspector rezolvă multe cazuri prin negociere cu contribuabilul, dar sunt și situații de litigiu în care va fi nevoie să se prezinte și în instanță pentru a-și apăra poziția; inspectorul trebuie să fie corect, imparțial, să gândească independent, să aibă abilități de negociator, să aibă inițiativă”... Toate acestea și nu numai fluturașul de salariu îi dau tânărului învățăcel sau specialistului cu experiență sentimentul că fac parte din corpul de elită al inspectorului la Fisc, respectat mai degrabă decât temut, văzut ca un partener mai degrabă decât ca un adversar de dincolo de baricadă.
Un om de calitate, un profesionist nu poate funcționa fără demnitatea muncii lui! Iar profesioniștii din ANAF - și nu puțini am întâlnit și întâlnesc în structurile administrației din toată țara – au nevoie în primul rând de această recunoaștere print-un statut respectat și respectabil, ca-n marile administrații din afară.
1.Nu avem o instituție a parteneriatului administrație-contribuabil
Fiscul nostru transmitea recent la la OECD că evaluările personalului țin cont de ”modul cum se transmite un răpuns substanțial la o plângere primită”, dar nu și de ”abordarea față în față în timpul inspecțiilor” (3). Fiscul admite că se bazează în creșterea conformării în primul rând pe ”schimbul de informații și în mică măsură pe cooperarea cu contribuabilul” (ca să nu mai vorbim de concepte moderne precum tax compliance by design - un asamblu de proceduri și tehnologii destinat să ușureze, în special, viața micului contribuabil).
Prin urmare, când la capitolul abordare modernă suntem în urma administrațiilor din Cehia, Polonia ori chiar Bulgaria (4), statul român găsește de cuviință să șocheze contribuabilul prin introducerea pe față a legăturii dintre amenzi și bonus.
Plecări din sistem, oameni demotivați sunt și în HMRC-ul britanic, ca și în administrațiile din întreaga lume. (5) Dar la nemulțumiri nu se poate răspunde prin distrugerea acelui eșafodaj sofisticat la care încă se muncește din greu: parteneriatul contribuabil – administrație, fără de care în vremurile moderne nu se poate imagina conformarea voluntară, adică plata benevolă a impozitelor la stat.
Zilele acestea, de început de an imprevizibil, sunt marcate de te(a)ma Formularului 600, te(a)ma inovației intempestive a Registrul de evidență fiscală (6), te(a)ma unificării contribuțiilor, pe tema split TVA, pe te(a)ma
raportării pentru fiecare țară în parte
... Tot ce mai aveam nevoie era suspiciunea ”amenzilor pentru bonus”.
De aceea cred că orice alternativă la acestă ordonanță de lumea a treia este mai bună. Putem imagina, spre exemplu, reținerea unei cote din încasările suplimentare față de un obiectiv (in extremis, poate să fie și din amenzi), dar această cotă să fie repartizată
și
pentru modernizarea tehnologiilor și procedurilor, pentru încurajarea conformării voluntare,
ca și
pentru recompensarea inspectorilor cu merite la acest capitol (7).
Pentru că este mare nevoie de un mesaj pentru contribuabili, dar și pentru investitori că amenda/sancțiunea e excepția și nu regula!
PS. Pentru cei care, optimist, se gândesc că, uite, avem o lege a prevenției, există un singur răspuns ... realist – și de ce, după un an de zile de când se tot vorbește de acest instrument, nu avem încă normele de aplicare! Cu o astfel de abordare de a mima schimbarea nu facem decât să ne subminăm singuri șansele în fața marilor inseestitori, rămânând țara cu salarii relativ mici și impredictibilitate relativ mare.
Note:
(1) Trebuie recunoscut că ANAF și-a asumat un exercițiu de transparență care nu e chiar simplu de gestionat, de a
publica grilele de salarizare
. Administrația are profesioniști care pun sub lupă tranzacții de zeci, de sute de milioane de euro din mari companii și se duc acasă cu un salariu de puțin peste 1.000 de euro.
(2) Un
experiment privind efectul sistemelor de bonusare
a inspectorilor fiscali derulat în 2016 în Pakistan a avut o concluzie foarte interesantă. Veniturile din impozitarea locuințelor au crescut când inspectorul a primit ca bonus o parte din taxele colectate. Dar creșterea a venit practic doar din reclasificarea unui segment mic de locuințe, trecute în clasa superioară de impozitare. Pentru cele mai multe proprietăți însă impozitele au rămas aceleași, un indiciu că, de fapt, ar fi crescut miza înțelegerilor neoficiale dintre contribuabil și funcționar.
(3) Conform
Tax Administration 2017
de la OECD, toate administrațiile mari admit că, în mod firesc, folosesc pentru recompensare în mare parte și criterii privind rata colectării sau rata recuperării debitelor (SUA, UK, Germania etc.). România raportează însă doar folosirea parțială a acestor criterii.
Tabelul comparativ, aici
.
(4) Tabelul comparativ
key aspect of the compliance focus
(5) Spre exemplu, HMRC încheia anul 2015 cu 57,1 mii de angajați, față de 61,3 de mii la începutul anului. Recrutările n-au putut compensa plecările și restrucurările care au afectat aproape 15 mii de locuri de muncă. Fluctuații similare înregistrează, practic, fiecare administrație fiscală, conform raportului
amintit.
În 2015, la ANAF au plecat din sistem 1,6 mii angajați și s-au recrutat 1,3 mii, ajungându-se la un efectiv de 24,8 mii. Tabelul general pentru 55 de administrații fiscale
poate fi găsit aici
.
(6) În același spirit al integrității, dar și al pragmatismului se dovedește că și la noi au început să prindă instrumente moderne de tipul soluțiilor fiscale anticipate, des întâlnite în Vest. Acestea au dublul avantaj pentru parteneri – Fiscul se asigură de conformarea voluntară și de încasarea în avans a unor sume certe (în general, de la mari companii), iar contribuabilul își asigură liniștea fiscală pentru o perioadă. În acest caz chiar ar fi recomandată motivarea corespunzătoare a acelor inspectori fiscali care facilitează încheierea unor astfel de acorduri și care realmente contribuie la consolidarea parteneriatului administrație-contribuabil.
Adrian Luca este partener-fondator al firmei de consultanță Transfer Pricing Services.
0 comments :
Trimiteți un comentariu