Costurile ridicate din domeniul medical reprezintă o problemă la nivel mondial. Companiile de asigurări medicale și industria farmaceutică obțin anual profituri uriașe. Totuși, trei dintre cele mai mari corporații din S.U.A. și din lume consideră că sănătatea nu ar trebui să reprezinte o afacere. Amazon, JP Morgan și Berkshire Hathaway pun bazele unei companii de sănătate non-profit care va prăbuși, probabil, acțiunile companiilor farmaceutice și de asigurările medicale din S.U.A.
Potrivit Quartz, scopul proiectului este să ofere „asistență medicală simplificată, de înaltă calitate și transparentă, la un cost rezonabil" celor peste 1,2 milioane de angajați ai celor trei companii participante. Proiectul este încă în curs de planificare și momentan nu are un nume.
Cu toate acestea, investitorii văd deja o amenințare majoră pentru sectorul de sănătate din S.U.A., în cardul căruia fondurile alocate per cetățean sunt mai mari decât în oricare altă țară din lume. Warren Buffett, CEO al Berkshire Hathaway, a numit costurile umflate ale sistemului medical din S.U.A. „un vierme flămând din economia americană”.
Citiți continuarea pe BusinessMagazin
Cel mai bogat om al planetei, cel mai mare bancher și cel mai prolific investitor lucrează la un proiect care va prăbuși conturile industriei farmaceutice și a sistemului de asigurări medicale
Știrea a fost publicată miercuri, 31 ianuarie 2018, 20:37 în categoria Profesii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu