Autoritățile de la Beijing au dezvăluit o strategie de dezvoltare de rute comerciale în regiunea arctică în condițiile în care gheața continuă să se topească în regiunea respectivă, relatează Deutsche Welle.China a respins acuzțiile potrivit cărora ar putea „prăda resurse sau deteriora mediul înconjurător”. În timp ce ambițiile Chinei privind regiunea au fost salutate de partenerii strategici ai acestei țări, cum ar fi Rusia, țările occidentale privesc implicarea în creștere a acesteia în zonă cu scepticism, temându-se în legătură cu existența unor obiective de natură militară.
Arctic Institute din Washington susține însă că interesul manifestat de China pentru regiune are legătură cu crearea de rute de transport și oportunități de investiții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu