miercuri, 3 ianuarie 2018

Farmec Cluj a investit anul trecut peste 650.000 de euro în modernizarea și retehnologizarea producției

Farmec Cluj a investit anul trecut peste 650.000 de euro în modernizarea şi retehnologizarea producţiei Producătorul român de cosmetice Farmec Cluj a investit anul trecut peste 650.000 de euro pentru retehnologizare și modernizarea producției, vizând extinderea portofoliului multibrand de pe piața locală.

”Am mizat pe inovație în fiecare etapă de dezvoltare a produselor noastre: concept, selectarea ingredientelor active și dozarea optimă a acestora, alegerea ambalajelor ergonomice și sigure în utilizare, perfect adaptate formulărilor lor. Acest fapt ne-a permis, într-un ritm extrem de alert, să lansăm game întregi de produse de maximă eficiență, unice pe piață, care să ne consolideze poziția de lider local de cosmetice. Este un statut pe care, îl vom reconfirma și în 2018 prin planurile noastre de dezvoltare”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Anul trecut, fabrica de la Cluj a fost dotată cu o nouă linie automată de ambalare cu sistem robotizat, care contribuie la creșterea calității produselor și mărește substanțial productivitatea și randamentul companiei.

De asemenea, a fost modernizată și tehnologia de etichetare a produselor de curățenie, prin trecerea de la modalitatea clasică cu etichete autoadezive, la metoda de etichetare shrink sleeve, care permite consumatorilor să identifice mai rapid beneficiile principale ale produselor.

Anual, Farmec lansează și modernizează minim 100 de produse noi, iar capacitatea totală de producție este de circa 27 milioane de produse.

Farmec S.A. Cluj-Napoca, firmă cu capital 100% românesc, comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

La începutul lunii decembrie 2017, rețeaua de magazine de brand cuprindea opt magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara și 13 magazine Gerovital în Cluj-Napoca, București (3 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați și Râmnicu Vâlcea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu