Fondul Monetar Internațional se așteaptă la „cea mai extinsă creștere economică globală sincronizată din 2010”, în timp ce elita globală de economiști ajunge la Forumul Economic Mondial ce se desfășoară în Davos, Elveția, potrivit Financial Times.Instituția lasă în urmă problemele deceniului, care au început în perioada 2008-2009 odată cu criza mondială, și își actualizează predicția perspectivelor economice pentru anul acesta și pentru anul următor, prezentând cele mai bune perspective de la începutul deceniului.
Starea de bine a executivilor care se îndreaptă spre stațiunea elvețiană este una mai pozitivă decât era în orice moment de dinaintea boom-ului înregistrat în perioada pre-criză, în urmă cu 10 ani.
FMI spune că redresarea globală acum în curs de desfășurare este cea mai puternică din ultimii șapte ani, cu o creștere în anul trecut în 120 de țări reprezentând trei sferturi din producția mondială.
Predicțiile arată o creștere globală de 3,9% pentru anul acesta și pentru anul următor, după ce au fost crescute cu 0,2% pentru ambii ani, în urma efectelor înregistrate de Statele Unite și în urma noilor perspective ale zonei euro.
După discursul lui Donald Trump de vineri, FMI a crescut predicția de creștere pentru Statele Unite de la 2,3% la 2,7% și a adăugat un plus de 0,6% predicției pentru 2019, aceasta ajungând acum la 2,5%.
Până în 2020, transmite instituția, reducerile de impozite din Statele Unite vor crește economia țării cu 1,2%, deși există o șansă de stagnare în anii următori, pentru ca finanțele publice ale statului să își revină.
Canada și Mexic vor fi, de asemenea, beneficiare în urma revoluției fiscale din Statele Unite, având posibilitatea de a exporta mai mult către americani, a căror cerere de piață este din ce în ce mai ridicată.
Totuși, creșterea exporturilor către Statele Unite ar pune presiune pe NAFTA ( n.r: Tratatul Nord-American de Comerț Liber), pe care Donald Trump întârzie să-l renegocieze.
De asemenea, FMI a revizuit predicțiile pentru Europa, adăugând o creștere de încă 0,3% pentru ambii ani, ceea ce rezultă în creștere estimată de 2,2% în 2018, și de 2% în 2019.
Singura țară din Europa pentru care predicțiile actualizate înfățișează o scădere de 0,1% față de predicția anterioară, este Marea Britanie, care ar putea înregistra o creștere de doar 1,5%.
FMI a notat că regiunea cu cea mai rapidă creștere economică la nivel global este Asia, condusă de China și India. „Această regiune continuă să reprezinte mai mult de jumătate din creșterea pe plan mondial”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu