vineri, 5 ianuarie 2018

Petrom crește cu aproape 5% în primele două ședințe de tranzacționare din 2018

Petrom creşte cu aproape 5% în primele două şedinţe de tranzacţionare din 2018 Acțiunile Petrom, cel mai mare emintent local de pe piața de capital de la București, cu o capitalizare bursieră de 16,96 miliarde lei (3,69 miliarde euro), au crescut în primele două ședințe de tranzacționare din 2018 cu 4,72%, pe fondul unor tranzacții în valoare de aproximativ 7 milioane lei.

La recenta evoluție au contribuit și cotația barilului de petrol Brent ce a trecut recent de pragul de 67 dolari și a spart astfel un prag nemaiatins de la jumătatea anului 2015, precum și o atmosferă globală pe majoritatea piețelor financiare ale lumii îmbibată de optimism.

Și în 2017, Petrom a început în forță anul, primele ședințe de tranzacționare fiind marcate de creșteri peste medie. La sfâșitul lunii mai, atunci când bursa românească era pe primul loc în rândul randamentului oferit de principalul său indice în comparație cu restul țărilor din Uniunea Europeană, aprecierea Petrom față de începutul anului era de 26%. Cu toate acestea, deși a realizat o creștere a profitului la nouă luni de 110% și afaceri mai mari cu 20%, Petrom a încheiat anul 2017 cu o creștere de 9,3%, după ce întreaga bursă bucureșteană a luat-o la vale din vară și a topit peste jumătate din câștigurile obținute în primele șase luni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu