Foștii proprietari cărora pe vremea comunismului le-au fost confiscate terenurile și imobilele au primit până în prezent restituiri de bunuri în valoare de aproape 20 de miliarde de euro, susține Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, într-un text apărut pe site-ul opiniibnr.ro.Potrivit acestuia, în viitor statul ar mai avea de retrocedat despăgubiri de încă 5 mld. euro. Aceasta este prima evaluarea restituirilor operate de stat.
Restituirea bunurilor confiscate în mod abuziv în perioada comunismului se poate face în natură, iar dacă nu va fi posibil, în echivalent, conform legii retrocedării aflate în vigoare.
Restituirea în echivalent înseamnă găsirea unei soluții prin care fostul proprietar să primească fie o compensare prin puncte, fie să i se ofere terenuri, cu sau fără construcții, și construcții finalizate sau nefinalizate.
„Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoare de un leu“, arată textul Legii retrocedării 165/2013.
În natură s-au restituit 10.500 de imobile (școli, spitale, muzee, biblioteci, locuințe, inclusiv aparținând cultelor religioase etc.), în echivalentul a două miliarde de euro, conform aceleiași surse. În plus, au mai fost restituite în natură alte 2,2 milioane de hectare de teren, din care 1,9 milioane de hectare de teren în extravilan (1,3 milioane de hectare de teren agricol și 0,6 milioane de hectare de pădure) și 0,3 milioane de hectare de teren intravilan.
Despăgubirile în bani au reprezentat 5,5 mld. euro, dintre care 4 mld. euro prin Fondul Proprietatea și 1,5 mld. euro prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Agenția pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice.
Conform lui Georgescu, statul ar mai avea de retrocedat despăgubiri de încă 5 mld. euro, care vor fi achitate în bani sau alte active.
Din cele 5 mld. euro, doar 0,5 mld. euro au fost aprobate, dar au rămas încă neplătite.
Restul de 4,5 mld. euro reprezintă estimarea privind obligațiile viitoare, pe baza cererilor formulate de proprietari, care încă nu au fost aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu