♦ Industria alimentară și a băuturilor din România, estimată la 55 mld. lei (12 mld. euro), a început anul 2018 cu stângul, prin închiderea a două fabrici, respectiv fabrica Zahărul Oradea (Pfeifer & Langen) și fabrica de lactate din județul Constanța a grupului francez Lactalis.„Politicile statului român au fost orientate spre creșterea capacității de producție, ceea ce a avut ca efect o scădere a prețurilor și o creștere a exportului de materii prime. Aceste politici ar trebui orientate spre procesare, ca să vindem produse cu valoare adăugată. Trebuie să avem o strategie cu niște obiective clare: creșterea brandului de țară, obținerea de certificări, cum ar fi certificatul GAP, care reprezintă o garanție a calității produsului, și crearea de noi piețe“, a declarat pentru ZF Ștefan Pădure, președintele Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR).
În primele nouă luni din 2017, deficitul comercial din sectorul agro-alimentar a ajuns la 847 mil. euro, potrivit reprezentanților Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), care pun această situație pe seama faptului că România nu are o strategie, cu obiective clare, de promovare a produsului românesc.
0 comments :
Trimiteți un comentariu