joi, 25 ianuarie 2018

Softronic Craiova ia 14 mil.lei de la Garanti Bank pentru producția unui nou tip de tren electric

Softronic Craiova ia 14 mil.lei de la Garanti Bank pentru producţia unui nou tip de tren electric Garanti Bank a acordat un împrumut de 14 milioane de lei companiei Softronic

din Craiova

, singurul producător de trenuri electrice și locomotive electrice din sud-estul Europei, pentru producția Hyperion 3, un nou tren care va fi lansat în a doua jumătate a anului 2018.

Hyperion este alimentat de rețeaua de 25 kVca și are patru motoare asincrone de 430 kW. Când este frânat, Hyperion recuperează energia și oferă jumătate din consumul unui tren clasic cu locomotive și vagoane. Trenul poate atinge o viteză maximă de 160 km/h.

”Garanti Bank este un susținător puternic al mediului de afaceri din România și al unor proiecte ambițioase și inovatoare, precum Hyperion 3, care contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei locale. Suntem foarte activi pe segmentul corporate, care este o linie de afaceri importantă pentru noi, în principal datorită succesului nostru în stabilirea relațiilor de lungă durată cu clienții noștri", a declarat Cagri Memisoglu, Director General Adjunct al Garanti Bank.

Hyperion este primul tren electric de multiple unități din România și este recomandat pentru transportul Regio, Interregio sau Intercity. Acesta va fi al treilea model Hyperion, primul fiind lansat în 2014, când Garanti Bank a acordat companiei Softronic un împrumut de 20 milioane de lei pentru producție.

Softronic

așteaptă afaceri de circa 20 de milioane de euro în 2018, când fabrica va lucra la capacitate maximă datorită noilor contracte semnate.

Recent, Softronic a semnat un nou con­tract cu operatorul suedez de marfă Green Cargo pentru doi ani, cu posibilitatea de extindere până la zece ani.

Softronic este un business românesc în care cel mai mare acționar este Ionel Ghiță, cu o cotă de 30% din capital. Alături de el, an­tre­prenorii Ion Gîrniță și Augustin Po­pes­cu dețin câte o participație de 26,69%, iar Oana Miulescu are un pachet de 16,5% din titluri.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu