ASIGURÂRILE, o piață de 2 miliarde de euro, au în față și în 2018 un an provocator ca urmare a modificărilor legislative care au avut loc în sfera RCA, însă aceste schimbări ar putea stimula asigurătorii să diversifice mai mult businessurile pe segmentul polițelor facultative. Alături de diversificare, respectiv ieșirea din paradigma dependenței de RCA, printre tendințe putem să vedem și creșterea interesului din partea populației pentru asigurările de viață, creșterea vânzărilor de asigurări corporate, repoziționări în piață și menținerea presiunii pe comisioanele brokerilor.• Reducerea dependenței pieței de sectorul RCA și schimbarea de focus spre piața nonauto.
Creșterea vânzărilor și în afara sferei polițelor auto obligatorii (RCA) poate fi în continuare una dintre principalele direcții strategice pe care companiile de asigurări vor încerca să le implementeze în acest an. Însă succesul acestei strategii depinde și de interesul și cererea populației, nu numai de promovarea mai intensă a polițelor facultative de către asigurători și de tarifele reduse. Este de așteptat ca asigurătorii să meargă mai mult pe polițe facultative și produse corporate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu