Apple a declarat miercuri că răspunde întrebărilor autorităților privind încetinirea device-urilor în urma upgrade-ului sistemului de operare iOS din 2017, relatează Business Insider
Departamentul de Justiție al SUA și ASF-ul american (Securities and Exchange Commision) au pornit o investigație care are ca obiect update-ul de software care a încetinit dispozitivele Apple, relata marți Bloomberg.
Apple spune că funcția nouă a acestui software a fost implementată pentru a preveni închiderea neașteptată a telefonului, și nu pentru a determina utilizatorii să cumpere modele mai noi de iPhone. Setarea aceasta activă pe telefon face ca aplicațiile să pornească mai greu și micșorează numărul cadrelor pe secundă ale display-ului.
„Așa cum am spus clienților noștri în decembrie, noi niciodată nu am intenționat să scurtăm durata de viață a unui produs Apple și nici nu vom face vreodată asta. În niciun caz nu vrem să oferim utilizatorului o experiență neplăcută astfel încât să îl determinăm să cumpere un produs mai nou”, afirmă Apple într-o declarație.
Mai mulți clienți ai gigantului Apple au intentat proces companiei, motivul fiind că aceasta a încercat să-i determine să cumpere un produs mai nou prin încetinirea performanțelor celui vechi.
Apple plănuiește să lanseze în lunile următoare un update de software care să monitorizeze buna funcționare a bateriei și care să permită dezactivarea funcției care încetinește telefoanele mai vechi.
Pe lângă întrebările Departamentului de Justiție și ale ASF-ului american, Apple mai trebuie să răspundă la întrebările Senatului american, în timp ce compania se confruntă cu mai mult de 45 de acțiuni în judecată inițiate de utilizatorii nemulțumiți.
„Nu negăm dar nici nu confirmăm că aceste investigații au loc”, a declar un reprezentant al Departamentului de Justiție.
Apple răspunde raportului guvernului SUA: După ce a confirmat că încetinește intenționat dispozitivele, compania trebuie să răspundă în fața Senatului, Departamentului de Justiție, ASF-ului american și a mai mult de 45 de clienți care au dat în judecată gigantul
Știrea a fost publicată sâmbătă, 3 februarie 2018, 14:02 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu