Bursa de la București are în ianuarie a doua cea mai mare creștere din Europa

Știrea a fost publicată vineri, 2 februarie 2018, 01:47 în categoria

Bursa de la Bucureşti are în ianuarie a doua cea mai mare creştere din Europa Indicele BET, care urmărește cele mai tranzacționate acțiuni listate la București, a urcat în luna ianuarie cu aproape 8% și a marcat a doua cea mai mare creștere din rândul principalilor indici ai burselor europene, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Bloomberg. Spre compa­rație, primul loc a fost ocupat de bursa de la Atena, cu o creștere de aproape 10%.

Valoarea medie zilnică de tranzacționare a fost de 48,5 milioane de lei în luna ianuarie, ușor peste nivelul din 2017, potrivit datelor BVB. La finele lunii capitalizarea compani­ilor locale de la bursă era de 179 mld. lei.

Simion Tihon, broker la Prime Transaction, spune  că cel mai probabil, dividendele vor fi din nou propulsorul pieței.

„Este de așteptat să avem randamente chiar mai mari decât anul trecut și deci să rămânem în topul țărilor cu cel mai mare randament al dividendelor“. El spune că posi­bili­ta­tea de a avea două sesiuni de acordare a dividen­delor există și anul acesta.

Indicele BET a reușit să crească în luna ia­nuarie chiar dacă la Palatul Victoria a fost instalat al trei­lea executiv în ultimele 12 luni, ceea ce arată că cel mai pro­babil investitorii au devenit „imuni“ la schimbările de pe scena politică.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu