Compania aeriană Emirates se ocupă de întreținerea propriilor aeronave într-un complex de clădiri administrative care însumează 350 de mil. de dolari. GALERIE FOTO

Știrea a fost publicată duminică, 4 februarie 2018, 10:27 în categoria

Compania aeriană Emirates se ocupă de întreţinerea propriilor aeronave într-un complex de clădiri administrative care însumează 350 de mil. de dolari. GALERIE FOTO În ultimele trei decenii, Emirates a devenit o companie de aviație globală. Compania aeriană din Dubai, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, are cea mai mare flotă de avioane achiziționate de la companiile Airbus și Boeing, relatează Business Insider.

Compania operează cu 101 avioane model Airbus A380, de cinci ori mai multe decât cel mai mare operator al superjumbo-ului și 166  avioane model Boeing 777, ceea ce înseamnă că aproximativ 12% dintre avioanele Boeing 777 produse în ultimii 25 de ani zboară sub marca Emirates.

Compania aeriană Emirates se ocupă de întreținerea liniilor de rutină și de verificările complete care necesită dezmembrarea completă a avioanelor și, de asemenea, efectuează întreținerea motorului, modificările cabinei și proiectele de modernizare ale aeronavelor.

Mai mult, aceștia dețin și o vopsitorie, care îi ajută să își personalizeze aeronavele sau să le îmbunătățească aspectul.

Oamenii însărcinați cu întreținerea aeronavelor lucrează la Emirates Engineering, care este departamentul de întreținere al companiei. Aceasta este o organizație care s-a dovedit a fi foarte reușită, fiind compusă dintr-o echipă care atunci când există nelămuriri sau sunt depășiți de situație, cer ajutor și înțeleg importanța unei verificări provizorii.

Emirates Engineering își desfășoară activitatea într-un complex masiv de clădiri administrative și opt hangare, situate la marginea de nord a Aeroportului Internațional din Dubai. Acest „atelier” însumează 350 de milioane de dolari și au fost deschise în 2006.

Recent, publicația Business Insider a avut plăcerea de a face un tur al locului unde Emirates Engineering își desfășoară activitatea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu