miercuri, 21 martie 2018

Conpet Ploiești propune acționarilor dividende cu un randament de 7%. Acțiunile scad miercuri dimineață

Conpet Ploieşti propune acţionarilor dividende cu un randament de 7%. Acţiunile scad miercuri dimineaţă Transportatorul național de țiței Conpet Ploiești (COTE) propune acționarilor pentru ședința din 26 aprilie un dividend brut pe acțiune de 8,04 lei, ceea ce la prețurile de tranzacționare din ședința preanunț echivalează cu un randament de 7%, potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor publicate miercuri la bursă.

Data de înregistrare propusă de consiliul de administrație este 12 iunie 2018, iar plata dividendelor urmează a fi făcută din 28 iunie 2018.

Miercuri la ora 11:30 acțiunile Conpet se depreciau la bursă cu 0,7%.

Compania propune ca 90% din profitul pe 2017 să fie dirijat spre acționari, așa cum este și intenția statului, acționarul majoritar.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu