Compania Walt Disney a anunțat o investiție de 2 miliarde de euro (2,47 de miliarde de dolari) pentru dezvoltarea Disneyland Paris, relatează Reuters.Robert Iger, directorul executiv al companiei, a detaliat investiția după întâlnirea cu Emmanuel Macron din Paris.
Dezvoltarea parcului va fi făcută în mai multe faze începând cu anul 2021 și va include trei noi zone ocupate de super-eroii din firmele Marvel, companie pe care o deține Disney, precum și de personaje din Frozen și Star Wars. În plus, vor fi noi atracții și experiențe de divertisment live.
„Planul de expansiune este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de dezvoltare al Disneyland Paris, de la lansarea sa din 1992 și subliniază angajamentul companiei față de succesul pe termen lung al parcului ca un simbol al Disney în Europa”, au declarat reprezentanții Disney.
Disneyland Paris se află la 32 km de Paris și este cel mai vizitat parc tematic din Europa, măsurând 2,230 de hectare (22.300 mp).
Din 1992 până în prezent, parcul de divertisment a atras peste 320 de milioane de vizitatori, și reprezintă 6,2% din veniturile din turism ale Franței, constituind un avantaj pentru ocuparea forței de muncă la nivel local, cu peste 16.000 de angajați.
În ciuda succesului pe care îl are în Europa, parcul tematic a trecut în ultima perioadă prin probleme financiare majore, pe care Disney speră să le înlăture odată cu remodernizarea.
Disneyland Paris cuprinde două parcuri de divertisment cu tematică diferită, Parcul Disneyland cu tematică de basm și parcul cu studiouri Walt Disney Studios. În plus, în interiorul parcului se află șapte hoteluri care au împreună 5.800 de dormitoare, două centre de convenții și un teren de golf.
Luna aceasta, compania Walt Disney a raportat un profit trimestrial de 1,89 de dolari per acțiune, depășind estimările analiștilor de pe Wall Street. Această creșterea a fost influențată de modificările fiscale adoptate recent de administrația Trump, care au adus companiei 1,6 miliarde de dolari, potrivit Variety.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu